Business Hi-Tech

Tsamaz, OTE: Vom continua investiţiile pentru a fi lideri pe toate pieţele în care operăm

Michael Tsamaz, preşedinte şi CEO al grupului OTE

Michael Tsamaz, preşedinte şi CEO al grupului OTE

Autor: Adrian Seceleanu

21.07.2013, 14:35 22

Grupul elen OTE, care controlează în România cel mai mare grup de companii de telecom - cu afaceri de peste 1 mld. de euro anul trecut, îşi va continua investiţiile pentru a fi lider pe toate pieţele în care operează, a declarat în cadrul unei întâlniri cu acţionarii Michael Tsamaz, preşedinte şi CEO al companiei.

“În ciuda mediului dificil, vom continua transformarea grupului OTE pentru a asigura sustenabilitatea pe termen lung a business-ului şi pentru a fi lideri pe pieţele telecom din ţările în care operăm. Investim atât în grup cât şi în dezvoltarea industriilor telecom a ţărilor în care operăm”, a spus Tsamaz. “Echipa de management a OTE şi eu personal suntem încrezători că strategia pe care am implementat-o în ultimii ani, cu accent pe rezultatele operaţionale (…) şi disciplina financiară, ne vor permite să obţinem şi în acest an o performanţă solidă”, a adăugat el.

Rezultatele financiare obţinute de grupul elen OTE în anul 2012, respectiv venituri de 4,7 mld. şi un profit operaţional (EBITDA) de 1,5 mld. euro - ambele în scădere cu aproximativ 7%, sunt “remarcabile” având în vedere contextul economic din regiune dar în special situaţia dificilă din Grecia, ţară care reprezintă aproape 70% din veniturile şi câştigurile grupului.

“Deşi serviciile de telecomunicaţii au fost într-un fel mai protejate în criză decât consumul la nivel general, veniturile industriei din Europa de sud est au suferit pe fondul reducerilor severe înregistrate de tarifele de interconectare pe toate pieţele pe care operăm, ca rezultat al deciziilor luate de autorităţile de reglementare. În Grecia, tarifele de interconectare au scăzut cu 74% în 2012, afectând semnificativ veniturile şi profiturile companiilor. Reduceri ale tarifelor de o magnitudine comparabilă au afectat şi operaţiunile noastre internaţionale”, a spus Tsamaz.

În România, tarifele de interconectare au scăzut anul trecut în două etape: de la 5 la 4 eurocenţi pe minut, iar apoi de la 4 la 3 eurocenţi pe minut. După cea de-a doua scădere, care a intrat în vigoare la începutul lunii septembrie 2012, tarifele de interconectare practicate de operatori erau mai mici cu 39% faţă de anul precedent.

Tsamaz a făcut referiri şi la situaţia din România în discursul susţinut în faţa acţionarilor. “În România, Romtelecom a obţinut o performanţă consistentă operaţională şi financiară, şi a implementat cu succes iniţiative de reducere a costurilor care au determinat o creştere a profitului operaţional şi a numărului de clienţi pentru serviciile de internet şi televiziune. Cosmote România a continuat să-şi îmbunătăţească eficienţa operaţională, atingând o marjă de profit operaţional (EBITDA) solidă, şi majorându-şi numărul de clienţi business, fructificând ofertele ţintite şi sinergiile cu Romtelecom pe segmentul B2B”.

Grupul elen OTE controlează în România cel mai mare grup de companii de telecomunicaţii - format din Cosmote, Romtelecom, Zapp, dar şi de retailerul telecom Germanos, care au împreună aproximativ 10.000 de angajaţi. Cei mai mari rivali sunt companiile de telefonie mobilă Orange şi Vodafone, grupul românesc RCS&RDS şi UPC - subsidiara locală a grupului american Liberty Global.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO