Business Hi-Tech

Twitter numeşte pentru prima oară o femeie în consiliul de administraţie

AFP/Mediafax Foto

AFP/Mediafax Foto

Autor: Ioana Nita

08.12.2013, 21:28 146

Reţeaua de socializare Twitter a numit-o Marjorie Scardino (foto), fost director executiv al grupului britanic Pearson, una dintre cele mai mari edituri din lume, în consiliul său de administraţie, aceasta fiind prima femeie care ocupă o poziţie de conducere în cadrul companiei americane, scrie Bloomberg.  Scardino, de origine americană, a condus grupul Pearson din 1997 până anul trecut, perioadă în care numărul angajaţilor s-a dublat la peste 41.500, iar vânzările s-au triplat la circa 9,6 miliarde de dolari.

Ea a fost de asemenea prima femeie numită la conducerea unei companii incluse în indicele de referinţă al pieţei bursiere londoneze FTSE 100. Înainte de a prelua conducerea grupului Pearson, Scardino a fost director executiv al grupului The Economist. Numirea sa în consiliul de administraţie al Twitter vine după ce compania a fost criticată pentru lipsa femeilor de pe poziţiile de conducere.

Reţeaua de socializare Facebook, care înainte de a se lista la bursă nu avea la rândul ei femei pe poziţii de conducere, are în prezent două femei director. Printre acestea se numără şi Sheryl Sandberg, fostă angajată Google, care acum ocupă funcţia de director de operaţiuni în cadrul Facebook. Twitter, care are în prezent peste 230 milioane de utilizatori, a strâns 2,09 miliarde de dolari prin intermediul ofertei publice iniţiale lansate luna trecută pe bursa americană.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 09.12.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO