Hubul de inovare 360 Lab din cadrul grupului austriac myWorld a lansat programul de accelerare pentru “360° in 360 Days”, dedicat start-up-urilor de tech din Europa şi România, prin care oferă finanţări de 100.000 euro. Pe lângă capital, acceleratorul le oferă start-up-urilor de tehnologie şi acces la clienţi şi pieţe de test globale, coaching de la mentori de top, dar şi spaţii de lucru în Graz (Austria) sau San Francisco (SUA).
„În toată Europa, inclusiv în România, există multe start-up-uri care dezvoltă cu succes noi tehnologii sau modele de business, dar cărora le lipsesc cunoştinţele şi infrastructura necesare pentru a se dezvolta la nivel internaţional”, a precizat Christian Vancea, CEO-ul 360 Lab.