Business Internaţional

10% din bancherii bulgari isi vor pierde locul de munca

28.01.2009, 16:54 11

Sectorul bancar bulgar va reduce forta de munca cu 8-10 procente in urmatoarea perioada, scrie The Sofia Echo. Intre 1.000 si 1.500 de angajati au fost concediati deja de la sfarsitul anului precedent. Cele mai afectate de disponibilizari vor fi centrele pentru credite, care examineaza cererile de imprumuturi. Unele banci apeleaza la acordarea unor alte posturi personalului existent, in timp ce altele modifica schemele de salarizare. Expertii au afirmat ca bancile ofera astfel replica noului context financiar si stagnarii economice. Actualele conditii de piata au determinat creditorii sa puna deoparte proiectele de inaugurare a unor noi birouri, pe masura ce mediul financiar s-a deteriorat, pietele de credit au inghetat, iar investitorii au devenit mai precauti. In contextul in care criza economica globala se infiltreaza treptat si in spatiul bulgar, expertii preconizeaza ca piata creditelor isi va continua evolutia negativa de la sfarsitul anului trecut si in 2009 si va alimenta concedieri masive in cadrul bancilor care se straduiesc sa optimizeze operatiunile. Potrivit datelor furnizate de banca nationala a Bulgariei, sectorul bancar local oferea locuri de munca pentru 30.571 de angajati la sfarsitul lui 2007, in crestere cu 14,33 procente in raport cu 2006.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO