Business Internaţional

Acţiunile europene au închis în scădere

Acţiunile europene au închis în scădere

Autor: Anca Dumitrescu

03.04.2013, 19:47 127

Bursa a fost influenţată negativ şi de date referitoare la angajările din sectorul privat american, pe luna martie, care au fost sub estimările analiştilor.

Indicele Stoxx Europe 600 s-a retras cu 0,8%, după un avans de 1,3% consemnat cu o zi în urmă.

"Am cerut o corecţie pe pieţele dezvoltate. Suntem puţin îngrijoraţi că se apropie o încetinire a creşterii economice, în timp ce creşterea profiturilor companiilor încetineşte", a declarat Stewart Richardson, director pentru investiţii la RMG Wealth Management, la televiziunea Bloomberg.

Indicii naţionali au scăzut pe 15 din 18 pieţe de capital din Europa Occidentală.

DAX al bursei din Frankfurt a coborât cu 0,8%, FTSE 100 al bursei londoneze cu 1%, iar CAC 40 s-a retras la Paris cu 1,2%.

Indicele portughez PSI-20 a scăzut cu 3,6%, cel mai mult după noiembrie 2011, din cauza incertitudinilor politice. Acţiunile Banco Espirito Santo, cea mai mare instituţie de credit din ţară, au pierdut 8,4%.

Titlurile Vodafone au scăzut cu 3,1%, după ce Verizon Communications a negat că ar analiza o ofertă de preluare a companiei britanice.

Acţiunile Telecom Italia au coborât cu 5,4%, iar France Telecom cu 4,5%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO