Business Internaţional

Alan Greenspan: Crestere economica zero in SUA

26.02.2008, 20:41 13

Economia americana s-a oprit din crestere, iar procesul de redresare ar putea dura mai mult decat in mod normal, a declarat Alan Greenspan, fostul presedinte al bancii centrale americane (Fed), in prezent unul dintre cei mai cautati analisti economici, scrie CNBC.
"In acest moment, rata de crestere a economiei americane este zero", a declarat Greenspan in cadrul unei conferinte ce a avut loc in Jeddah, al doilea mare oras din Arabia Saudita. "Momentul inceperii procesului de redresare ar putea intarzia sa apara", a adaugat Greenspan.
Cu cat rata de crestere se mentine la nivelul zero, cu atat creste probabilitatea ca si cea mai mare economie a lumii sa inceapa sa scada, a declarat Greenspan, adaugand ca globalizarea comertului ar putea atenua unele socuri.
"Globalizarea comertului ar facilita absorbtia socurilor in Statele Unite", a aratat Greenspan.
Conform estimarilor economice revizuite, lansate saptamana trecuta, banca centrala americana si-a redus asteptarile privitoare la cresterea economica din acest an cu o jumatate de punct procentual pana la 1,3%-2%, invocand continuarea declinului pietei rezidentiale si problemele de pe pietele de credit.
Fed a aratat ca se teme ca economia s-ar putea confrunta cu noi probleme in ciuda seriei de reduceri ale ratei dobanzii.
De asemenea, Greenspan a aratat ca majorarea accentuata a preturilor la petrol, care au atins un nivel record de 101,32 dolari miercurea trecuta, va continua "la nesfarsit". Aceasta majorare mentine rata inflatiei la un nivel ridicat in intreaga lume. Preturile ridicate la petrol ar putea reduce sansele de redresare ale unui numar de industrii, in frunte cu industria auto, retailul si sectorul aerian.
Pe de alta parte, procentul economistilor care anticipeaza o intrare in recesiune a economiei americane in acest an a inregistrat mai mult de o dublare in decurs de cateva luni, pana la 45%, conform unui sondaj realizat de National Association for Business Economics, citat de Bloomberg. Mai putin de 20% dintre economisti anticipau un declin economic in sondajul anterior, realizat pe 6 noiembrie.
Pe fondul celui mai pronuntat declin al sectorului rezidential din ultimul sfert de secol, turbulentelor de pe pietele financiare si cresterii preturilor la energie, cresterea economica a SUA va incetini pana la un ritm anual de 0,4% in acest trimestru si 1% in trimestrul al doilea, conform studiului citat mai sus.
Economia va inregistra o rata de crestere de 1,8% in anul ce se va incheia in trimestrul patru al anului 2008, comparativ cu proiectiile lansate in noiembrie, ce indicau un ritm de crestere de 2,6%.
Fed isi va reduce rata de referinta la 2,5% pana la sfarsitul anului, de la nivelul actual de 3%, conform studiului.
Strategii bancii centrale americane au redus rata de referinta a dobanzii cu 2,5% din septembrie. Presedintele Fed Ben Bernanke a indicat faptul ca strategii sunt pregatiti sa continue seria reducerilor de rate pentru a redresa economia, in conditiile in care bancile inaspresc termenii de creditare.
Economistii anticipeaza o "accelerare a ritmului de crestere in a doua jumatate a anului in urma masurilor de ordin fiscal si monetar adoptate".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO