Business Internaţional

Allianz a reevaluat in scadere cu 900 mil. euro valoarea activelor

30.04.2008, 17:03 14

Allianz, cea mai mare companie de asigurari din Europa, a reevaluat in scadere cu 900 de milioane de euro valoarea activelor in primul trimestru, din cauza crizei din sectorul financiar, si a aratat ca turbulentele actuale ar putea pune in pericol obiectivele de termen mediu. Reevaluarea, care a vizat portofoliul diviziei Dresdner Bank, este de peste doua ori mai mare decat cea anuntata in luna februarie de directorul financiar al Allianz, Helmut Perlet. Astfel, pierderile Dresdner Bank, cauzate de turbulentele de pe pietele financiare globale, provocate de criza creditelor ipotecare riscante, totalizeaza circa 2,5 miliarde de euro. Allianz a aratat ca obiectivele pe termen mediu, desi sunt in continuare posibile, vor fi mai dificil de realizat cu cat criza din sectorul financiar va dura mai mult. Asiguratorul a anuntat ca are ca obiectiv un ritm mediu de crestere al profitului operational de 10% in 2008 si 2009. Grupul a aratat ca profitul net a fost in primul trimestru de aproximativ 1,1 miliarde de euro, iar castigul operational de 1,8 miliarde de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO