Business Internaţional

"Analfabetismul financiar" costă Marea Britanie 3,4 miliarde de lire anual

"Analfabetismul financiar" costă Marea Britanie 3,4...

Autor: Radu Bostan

13.12.2012, 18:08 720

Lipsa educaţiei financiare a cetăţenilor costă Marea Britanie 3,4 miliarde de lire sterline (4,2 miliarde de euro) pe an, din cauza cheltuielilor bugetare cu ajutorul de şomaj şi a datoriilor personale excesive, arată un studiu citat de The Telegraph.

În schimb, persoanele înzestrate cu cunoştinţe financiare mai solide au şanse mai mari de a se pregăti corespunzător pentru pensionare şi de a-şi îmbunătăţi posibilităţile de angajare. Competenţele financiare sunt corelate şi cu o predispoziţie la a evita datoriile excesive şi la a cheltui banii mai eficient, arată un studiu realizat de firma de consultanţă Centre for Economics and Business Research (CEBR) pentru moneysavingexpert.com.

Astfel, o mai bună pregătire financiară a cetăţenilor ar reduce cu 1,8 miliarde de lire preţul plătit de contribuabili pentru a subvenţiona pensiile persoanelor care nu au economisit suficient, în prezent de 6,2 miliarde de lire, arată studiul. Educaţia financiară ar contribui şi la micşorarea ajutorului pentru şomaj cu 600 milioane de lire şi ar reduce şi riscul de a rămâne fără loc de muncă cu 10%.

"Analfabetismul financiar" este şi una din cauzele datoriilor personale masive ale britanicilor, mai scrie raportul, precizând că din acei bani s-ar fi putut finanţa afaceri mici şi mijlocii cu o activitate economică de 716 milioane de lire anual.

"Este o ruşine naţională că de peste 20 de ani oferim tinerilor studii superioare pe datorie, dar nu despre datorii", a afirmat Martin Lewis, proprietarul moneysavingexpert.com. El a adăugat că adăugarea unor lecţii despre responsabilitatea financiară la programele standard din şcoli ar avea un cost minuscul faţă de preţul pe care îl plăteşte în prezent societatea pentru ignoranţa financiară.

Studiul vine la un an după ce o petiţie online semnată de peste 118.000 persoane a determinat Parlamentul britanic să discute posibilitatea includerii educaţiei financiare în programa şcolară naţională.

Un alt sondaj publicat în acelaşi timp a arătat că unul din patru adulţi are competenţele aritmetice ale unui copil de cel mult nouă ani şi are dificultăţi şi în efectuarea celor mai simple calcule de zi cu zi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO