Business Internaţional

Aproape jumatate din companiile din lume, fraudate

01.12.2005, 19:11 16

In ultimii doi ani, companiile din lumea intreaga au suferit pagube de doua miliarde de dolari.

Aproape jumatate din companiile din intreaga lume au fost victimele unor infractiuni de natura economica in ultimii doi ani, pagubele provocate ridicandu-se la peste doua miliarde de dolari, se arata intr-un studiu realizat de compania de consultanta PricewaterhouseCoopers.

Potrivit studiului, 45% dintre companiile intervievate au aratat ca au inregistrat pagube din cauza infractiunilor economice, numarul acestora crescand cu 22% fata de anul 2003.

In categoria infractiunilor economice, specialistii de la PwC includ spalari de bani, coruptie, inselaciune, furt de bunuri din companie, piraterie, spionaj economic, raportari financiare incorecte etc.

Studiul se efectueaza o data la doi ani si a fost realizat in perioada mai-septembrie anul acesta prin intervievarea managerilor din peste 3.600 de companii din 34 de tari. In Romania au fost intervievate 75 de firme.

Cea mai mare crestere a cazurilor de infractiuni economice a fost inregistrata in Africa, respectiv de la 40% dintre companii in 2004 la 50% in 2005, si in Europa Centrala si de Est - de la 37% in 2004 la 47 de procente.

In Europa de Vest, in anul 2005, 42% dintre companiile repondente au reclamat cazuri de fraude economice, fata de 34% in 2004.

"Daca comparam datele studiului din anii 2001, 2003 si 2005 se observa o crestere semnificativa a infractiunilor economice in Europa Centrala si de Est, de respectiv 13% in 2005 fata de 2001", se precizeaza in studiu.

In cele mai multe cazuri, persoanele care comit aceste infractiuni sunt barbati, cu varste cuprinse intre 31 si 40 de ani cu studii universitare si preuniversitare. Jumatate dintre acestia au fost angajati ai companiilor pagubite, iar o treime au ocupat pozitii superioare de management.

Din totalul companiilor afectate, cele mai multe, respectiv 62%, sunt firme mari, care au raportat in medie 12 incidente, iar 36% sunt societati de mici dimensiuni.

De asemenea, studiul arata ca nici o industrie nu este ocolita de astfel de infractiuni, primul loc fiind ocupat de companiile din retail si consum, care au raportat 60% din infractiuni. Urmeaza apoi pe lista firmele din domeniul serviciilor financiare cu 50% din total, telecomunicatii cu 47% si industria chimica cu 46%.

Furtul din companii reprezinta 60% din cauzele de infractiune economica, in timp ce inselaciunile reprezinta 47%.

Circa 1.230 de companii au putut cuantifica pierderile inregistrate, astfel ca nivelul acestora depaseste doua miliarde de dolari in ultimii doi ani.

Cu toate acestea, reprezentantii companiilor sunt optimisti in ceea ce priveste evolutia infractiunilor economice in urmatorii ani.

Astfel, doar 21% dintre companiile intervievate considera ca vor fi victime ale infractiunilor de tip economic in urmatorii cinci ani. Aceasta reflecta o crestere a increderii companiilor in sistemele lor de management al riscului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO