Business Internaţional

Atac al Chinei la adresa ruşilor privind centrala Zaporojie: Să respecte dreptul internaţional

Atac al Chinei la adresa ruşilor privind centrala...

Autor: Iulian Moşneagu

27.08.2022, 23:51 90

China a lansat un atac subtil la adresa Rusiei în ceea ce priveşte centrala nucleară Zaporojie din Ucraina, în timp ce temerile privind un dezastru se intensifică în cazul unui accident.

Un oficial chinez de rang înalt a declarat vineri la ONU că un singur incident ar putea provoca un accident nuclear grav „cu consecinţe ireversibile pentru ecosistemul şi sănătatea publică din Ucraina şi din ţările învecinate”.

Geng Shuang, adjunctul reprezentantului permanent al Chinei la ONU, a făcut apel la toate părţile implicate „să dea dovadă de maximă reţinere, să respecte cu stricteţe dreptul internaţional şi să reducă la minimum riscul de accidente”, adăugând: „Nu trebuie să permitem ca tragediile accidentelor nucleare de la Cernobîl şi Fukushima să se repete”.

Pe lângă o urgenţă sanitară internaţională, un accident grav şi o emisie de radiaţii la centrală ar fi o nouă lovitură pentru economia mondială, deja grav afectată de Covid-19 şi de criza energetică, scrie inews.

Avertismentul Chinei este semnificativ, deoarece este poate singura putere mondială cu o influenţă reală asupra regimului Putin.

Beijingul a emis declaraţia la doar câteva ore după un incident la Zaporojie, cea mai mare centrală nucleară din Europa, când electricitatea a fost întreruptă timp de câteva ore, potrivit preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Zelenski a declarat că bombardamentele ruseşti de joi au provocat incendii în gropile de cenuşă ale unei centrale electrice pe cărbune din apropiere, ceea ce a deconectat centrala Zaporojie de la reţeaua electrică. Un oficial rus a susţinut că Ucraina este de vină.

Zelenski a îndemnat organismele internaţionale să acţioneze mai rapid pentru a forţa trupele ruseşti să părăsească centrală, situată în sudul ţării.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO