Business Internaţional

Atitudine surpriză din Polonia: Partidul de guvernământ polonez anunţă că este nevoie de 10-20 de ani până să treacă Polonia la euro

Atitudine surpriză din Polonia: Partidul de...

Autor: Anca Olteanu

17.03.2017, 14:09 88

În contextul în care opoziţia politică cere înlocuirea monedei naţionale zlot cu moneda unică europeană, reprezentanţii Partidului Lege şi Justiţie, aflat la guvernare, susţin că cea mai mare economie din Europa de Est are nevoie de mai mult timp pentru a ajunge la standardele de viaţă din Germania.

Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului Lege şi Justiţie, a declarat că intrarea în zona euro ar afecta fie exportatorii, fie standardele de viaţă ale polonezilor. „Putem adopta moneda euro când produsul intern brut pe cap de locuitor va fi la 85% din cel al Germaniei”, a declarat Kaczynski.

Deşi economia Poloniei creşte mai repede decât media Uniunii Europene, PIB-ul pe cap de locuitor în termenii parităşii puterii de cumpărare a fost la 69% din media blocului comunitar, potrivit datelor publicate de Eurostat citate de Bloomberg.

Ministrul Mateusz Morawiecki, care administrează politicile economice, susţine că renunţarea la o serie de instrumente, printre care şi moneda zlot care fluctuează faţă de euro şi dolar, ar elimina instrumentele de care Polonia are nevoie pentru a se apropia economic de statele mai bogate.

„În 10 sau 20 de ani, când parametrii economici cheie sunt mai apropiaţi de cei din Germania, Franţa şi Olanda, putem lua în considerare (n.r. adoptarea monedei euro)”, a precizat Morawiecki.

Adoptarea monedei euro „ar face ca Polonia să fie pentru totdeauna o ţară periferică”, a declarat Kaczynski într-un interviu pentru ziarul Rzeczpospolita, citat de Bloomberg.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO