Business Internaţional

Aurul Bancii Italiei ar putea finanta cresterea economica

30.03.2004, 00:00 10



Ar trebui Banca Italiei sa-si utilizeze rezervele de aur pentru a finanta cresterea economica? Giulio Tremonti, ministrul italian al economiei, a lasat sa se inteleaga ca acest lucru este posibil cu ocazia unei intalniri cu usile inchise de la sfarsitul saptamanii trecute, amintind cazul Germaniei si Austriei, care se pregatesc sa faca acelasi lucru, scrie publicatia franceza Le Figaro.



Silvio Berlusconi, premierul italian, dezminte ca se analizeaza o astfel de masura, declarand ca nu exista decat o singura modalitate de a da un impuls economiei: "reducerea impozitelor, pentru a lasa in buzunarele contribuabililor mai multi bani", chiar daca deficitul ar incalca reglementarile europene.



Duminica, Berlusconi a aratat ca deficitul bugetar al Italiei respecta Pactul de Stabilitate si Dezvoltare al zonei euro, spre deosebire de Franta si Germania. El a subliniat insa ca "depasirea limitei de 3% din produsul intern brut pentru o scurta perioada de timp nu este o crima, ci permite depasirea unei stari de oboseala a economiei".



Italia dispune de aproximativ 2.453 tone de aur, care reprezinta 27 miliarde de euro, in timp ce Franta detinea, la sfarsitul anului 2002, 3.025 tone, iar Germania 3.446 tone. La inceputul lunii, bancile centrale europene au majorat limita privind cantitatea de aur pe care o pot vinde intr-un an, de la 400 la 500 tone. Noul acord va fi in vigoare timp de cinci ani.



Bundesbank, banca centrala a Germaniei, intentioneaza sa utilizeze 500 tone de aur pentru a alimenta un fond special destinat cercetarii si dezvoltarii, iar Austria si-a manifestat aceeasi intentie. Banca Italiei respinge insa ca le-ar putea urma exemplul.



"Aceste rezerve au rolul de a sustine moneda europeana. Astfel, utilizarea lor ar antrena un conflict cu acest principiu si ar incalca tratatul Uniunii Europene", a afirmat guvernatorul bancii, Antonio Fazio. Totusi, economistii se intreaba ce rost are aceasta reticenta, in conditiile in care in prezent euro este deja cea mai puternica moneda.
anca.stoicescu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO