Business Internaţional

Banca Angliei pastreaza rata dobanzii constanta

10.06.2005, 19:04 13

Rata dobanzii in Marea Britanie ar putea ramane la nivelul de 4,75%, scrie BBC News. Economistii cred ca incetinirea cheltuielilor si temerile cu privirea la cresterea datoriilor consumatorilor vor determina Comitetul de Politica Monetara al Bancii Angliei sa pastreze ratele constante. Consortiul Retailerilor Britanici (CRB) a cerut o reducere a ratei pentru a relansa vanzarile de pe High Street. Mai multi economisti insa preconizeaza o micsorare a ratei dobanzii la sfarsitul acestui an. "Este foarte probabila o astfel de masura in toamna acestui an", a spus Howard Archer, economist la Global Insight. Cu toate acestea, Philip Shaw, analist la Investec, crede ca Banca Angliei nu a parut foarte convinsa ca productia si cheltuielile consumatorilor sunt atat de slabe pe cat arata unele studii. El a adaugat ca se astepta ca rata sa fie pastrata la acest nivel, deoarece banca se temea sa nu dea pietei imobiliare un nou impuls. Cu toate acestea CRB declara ca retailerii sunt afectati de aceasta situatie. Cel mai recent studiu realizat de ei releva ca vanzarile au scazut cu 2,4% in ultima luna, cand mai multi retaileri de pe High Street au raportat vanzari slabe.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO