Business Internaţional

Banca centrală a Chinei a redus dobânda cheie şi rezervele obligatorii ale băncilor

Banca centrală a Chinei a redus dobânda cheie şi...

Autor: Anca Dumitrescu

25.08.2015, 19:08 383

Dobânda împrumuturilor pe un an a fost redusă cu 0,25 puncte procentuale, la 4,6%, iar dobânda la depozite tot cu 0,25%, la 1,75%.

Accelerarea relaxării politicii monetere arată hotărârea autorităţilor de a îndeplini obiectivul premierului Li Keqiang pentru o creştere economică de circa 7% în 2015.

Riscul ieşirilor de capital şi al deficitului lichidităţilor, după decizia autorităţilor de devalorizare a yuanului din 11 august, a amplificat presiunile pentru noi măsuri de stimulare.

'Economia este supusă încă unei presiuni imense de încetinire a creşterii. Politica fiscală trebuie să intervină, iar politica monetară este probabil să ofere lichidităţile necesare", a declarat Yao Wei, analist la Societe Generale în China.

Producţia industrială, investiţiile şi vânzările de retail au fost în iulie sub estimările analiştilor, în timp ce exporturile au scăzut, iar deflaţia preţurilor la producători s-a accentuat.

Datele lunare analizate de Bloomberg sugerează că economia chineză a înregistrat în iulie o creştere de 6,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO