Business Internaţional

Banca elveţiană Credit Suisse a blocat 300 de milioane de dolari din "fondurile Mubarak"

Banca elveţiană Credit Suisse a blocat 300 de milioane de dolari din "fondurile Mubarak"

Autor: Valentin Vidu - Mediafax

30.12.2012, 16:14 599

Această sumă reprezintă aproape 40% din cele aproximativ 700 de milioane de franci elveţieni, sumă blocată de către Berna în bănci din Elveţia.

Cele aproximativ 300 de milioane de dolari "aparţin lui Alaa şi Gamal Mubarak, fiii fostului preşedinte (egiptean Hosni Mubarak), suspectaţi de corupţie", scrie Le Matin Dimanche.

Acest lucru reiese dintr-un document în arabă emis de Ministerul egiptean al Justiţiei, după care publicaţia elveţiană a obţinut o copie, pe care a postat-o pe site.

Potrivit unei surse egiptene citate de Le Matin Dimanche, suma a fost "încredinţată Credit Suisse în 2005, în contextul în care reglementarea cu privire la controlul unor persoane expuse politic a fost deja consolidată în mod considerabil" la nivelul confederaţiei helvetice.

"Alaa Mubarak, în vârstă de 50 de ani, şi fratele său Gamal, în vârstă de 48 de ani, sunt acuzaţi că au abuzat de poziţia tatălui lor în ultimii 30 de ani, pentru a primi drept «cadou» vile, maşini de lux şi în special participaţii la societăţi", continuă Le Matin Dimanche.

Contactat de AFP, un purtător de cuvânt al Credit Suisse nu a dorit să comenteze, invocând secretul bancar.

Credit Suisse nu ar fi singura bancă vizată în Elveţia. Potrivit Le Matin Dimanche, câteva zeci de milioane de franci elveţieni ar fi blocaţi şi în conturi BNP Paribas, în Elveţia.

Aceste informaţii sunt publicate în contextul în care, la 18 decembrie, justiţia elveţiană a decis să nu permită autorităţilor egiptene, pentru moment, un acces fără restricţie la un dosar de procedură penală deschis în iunie 2011 împotriva unei serii de persoane care au legături cu regimul preşedintelui Hosni Mubarak, din "cauza situaţiei instituţionale" din Egipt.

Procedura angajată de către Elveţia vizează 14 persoane apropiate fostului preşedinte egiptean, suspectate de deturnare de fonduri publice şi corupţie la scară mare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO