Business Internaţional

Băncile europene sunt din nou sub presiune din cauza portofoliilor de obligaţiuni suverane

Autor: Andreea Neferu

07.09.2010, 23:58 23

Recentele teste de stres aplicate băncilor europene ausubestimat de­ţinerile acestora de obligaţiuni guver­namentalepotenţial riscante, arată o analiză a cotidianului de business TheWall Street Journal.
O evaluare a cifrelor publicate de bănci indică faptul că o partedintre cre­ditori nu au oferit o imagine autentică privindportofoliul lor de titluri guver­namentale.
Unele bănci chiar au exclus anumite obligaţiuni şi multe dintre eleau redus volumul de poziţii "short" (poziţie într-o valoaremobiliară care a fost împru­mutată şi vândută, dar încă nu a fostcumpărată pentru a fi restituită - n.r.), aspecte ce nu au fostdezvăluite nici de autorităţile de reglementare, nici de bănciatunci când rezultatele testelor de stres au fost publicate îniulie.
În contextul acestor teste de stres, celor mai mari 91 de băncieuropene li s-a solicitat să dezvăluie volumul de obligaţiuniguvernamentale pe care le deţin.
Autorităţile europene susţin că cifrele indică deţinerile acestorade titluri de stat până la data de 31 martie 2010. La acea vreme,temerile privind datoriile guvernamentale deja înce­puseră să punăsemne de întrebare cu privire la sănă­tatea sistemului bancareuropean, în ansamblu, însă panica în rândul in­ves­titorilor nuatinsese încă cote alarmante.
Problema obligaţiunilor guverna­men­tale este o chestiune care încăîi ţine pe jar pe investitorii internaţionali.
Chiar dacă autorităţile de la Bruxelles au anunţat în primăvară unpachet de finanţare în valoare de 750 de miliarde de euro pentrunaţiunile din zona euro care se confruntă cu o situaţie financiarăprecară, investi­torii încă au reţineri când vine vorba de titluride stat.
Iar analiştii cred că sistemul bancar este mult prea puternicancorat în această problemă pentru a scăpa nevătămat dacă unuldintre statele situate la periferia zonei euro intră înincapacitate de plată.
Un posibil default al Greciei ar putea declanşa colapsul băncilorcare au un portofoliu vast de obligaţiuni guver­na­mentale, este depărere Konrad Becker, analist financiar în cadrul Merck Finck &Co., scrie Bloomberg.
"Dacă investitorii nu mai vor să mai investească în anumite bănci,atunci multe dintre acestea vor dispărea în câteva luni, nu ani",potrivit lui Becker.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO