Business Internaţional

BMW va investi un miliard de dolari pentru o fabrică din Mexic

BMW va investi un miliard de dolari pentru o fabrică din...

Autor: Anca Olteanu

09.01.2017, 14:20 197

BMW va cheltui un miliard de dolari pentru o fabrică în Mexic, în timp ce alte firme investesc în Statele Unite sau mută producţia înapoi în ţară în contextul în care preşedintele ales, Donald Trump, ameninţă că va impune o taxă la graniţă firmelor care produc maşini în Mexic pentru piaţa din Statele Unite.

Ian Robertson, directorul de marketing şi vânzări al BMW, a declarat că firma va investi un miliard de dolari în fabrica din Carolina de Sud.

Duminică, Fiat Chrysler Automobiles (FCA) a anunţat un plan în valoare de un miliard de dolari pentru a produce trei modele Jeep în Statele Unite. Mai mult, FCA va muta producţia unui camion pickup Ram în Statele Unite, din Mexic. FCA va crea, astfel, 2.000 de locuri de muncă.

Recent, Donald Trump a criticat General Motors pentru construcţia maşinilor în Mexic pentru piaţa din Statele Unite.

Producătorul american de maşini Ford a anulat planurile pentru construcţia unei fabrici în Mexic în valoare de 1,6 miliarde de dolari şi va extinde, în schimb, operaţiunile fabricii din Michigan.

Ford va cheltui 700 de milioane de dolari pentru extinderea fabricii Flat Rock, din Wayne, Michigan, urmând să creeze 700 de noi locuri de muncă.

Directorul Ford, Mark Fiels, susţine că decizia este generată de vânzările scăzute ale maşinilor mici în America de Nord şi de un „vot de încredere” pentru politicile lui Donald Trump.

 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO