Business Internaţional

Budapesta: Termenii împrumuturilor în valută pot fi modificaţi retroactiv de Parlamentul ungar

Budapesta: Termenii împrumuturilor în valută pot fi...

Autor: Marius Oncu

17.03.2014, 16:11 227

Contractele private pot fi schimbate de legislativ în "circumstanţe extraordinare", care privesc un număr mare de cazuri similare, în care interesle uneia dintre părţi sunt afectate foarte puternic de schimbarea situaţiei iniţiale, a declarat preşedintele Curţii Constituţionale, Peter Paczolay.

"Contractele pot fi amendate retroactiv doar în cazuri extraordinare, în care circumstanţele s-au schimbat semnificativ într-un mod care nu putea fi prevăzut la momentul semnării contractului. Schimbările trebuie făcute luând în calcul, pe cât posibil, interesele ambelor părţi", se arată în decizia Curţii Constituţionale.

Premierul Viktor Orban, al cărui partid, Fidesz, vrea să câştige alegerile programate pe 6 aprilie, a declarat anterior că vrea să elimine creditele în valută ale populaţiei, în mare parte în franci elveţieni. Mulţi dintre cei cu împrumuturi în valută au înregistrat dificultăţi la plata datoriilor în ultimii ani, ca urmare a deprecierii forintului în contextul crizei financiare.

Cabinetul de la Budapesta a amânat în noiembrie o decizie privind ajutarea persoanelor cu astfel de împrumuturi, din cauza lipsei de claritate privind legalitatea măsurii.

Forintul s-a depreciat cu aproximativ 43% faţă de francul elveţian începând de la mijlocul anului 2008.

Ungurii aveau la sfârşitul lunii ianuarie credite ipotecare de 1.750 de miliarde de forinţi (7,7 miliarde de dolari) folosite pentru achiziţia de locuinţe, precum şi împrumuturi de consum în valută, dar garantate cu proprietăţi imobiliare, de 1.600 miliarde de forinţi, potrivit datelor băncii centrale.

În 2011, Orban a impus băncilor să accepte pierderi de 1,7 miliarde de dolari într-un program de plată anticipată a unor credite ipotecare la un curs de schimb sub cel existent pe piaţa valutară la acel moment.

Parlamentul, dacă alege să amendeze contractele de împrumut, trebuie să demonstreze că o astfel de măsură este necesară, iar Curtea Constituţională va decide, a spus Paczolay.

Pe piaţa bancară din Ungaria, instituţia locală de credit OTP concurează preponderent cu bănci străine, precum Erste Group, UniCredit, KBC Groep, Intesa SanPaolo şi Raiffeisen Bank International.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO