Business Internaţional

CE zguduie lumea companiilor de audit pregătind măsuri dure care vor sparge monopolul celor mai mari patru jucători ai pieţei de profil

CE zguduie lumea companiilor de audit pregătind măsuri dure care vor sparge monopolul celor mai mari patru jucători ai pieţei de profil

Comisia Europeană (CE) lucrează la un set de reglementări de o duritate fără precedent care va forţa marile companii de audit, aşa-numitul grup "Big Four", să renunţe la operaţiunile de consul­tan­ţă şi să se concentreze doar pe audit şi să facă loc pe piaţă concu­renţilor mai mici, potrivit Finan­cial Times.
Din "Big Four" fac parte Deloitte, Price­wa­ter­houseCo­opers, Ernst & Young şi KPMG.

Un proiect legislativ obţinut de Fi­nancial Times arată că executivul Uniu­nii Europene vrea o "trans­formare" în sec­to­rul auditării conta­bile în urma crizei financiare pentru a restaura încre­de­rea în rapor­tarea finan­ciară. Pro­iec­tul este susţinut de comisarul euro­pean pentru piaţa internă Michel Barnier, care a ajuns la concluzia că industria auditării este un oligopol şi trebuie reglementată mai dur.

Potrivit planului, care va fi pre­zen­tat în noiembrie, companiile cu active mai mari de un miliard de euro vor fi obli­gate să angajeze două firme de au­dit pentru raportări financiare, dintre care cel puţin una din afara grupului celor mai mari patru jucători de pe aceas­tă piaţă. Totodată, o firmă de audit va putea lucra pentru o companie cu active mai mari de un miliard de euro pentru maximum nouă ani, rotaţia astfel impusă având rolul de a consolida indepen­denţa şi compe­ti­ţia în sec­to­rul auditorilor con­tabili. Unele companii mari lu­crează cu aceeaşi firmă de audit de peste 100 de ani. Propunerile lui Bar­nier ar urma să fie supuse aprobării statelor UE şi Parlamentului European.


Pentru România proiectul va viza companiile mari de stat

În România, noile reglementări ar viza companii mari de stat, precum Hidroelectrica, Nuclear­elec­trica sau CEC Bank, dar şi com­panii private cu acţionariat românesc precum Banca Tran­silvania. Dintre companiile cu ac­ţio­nariat străin ar fi incluse băncile BCR, BRD, Raiffeisen, Alpha Bank, UniCre­dit, Volksbank, Bancpost sau ING Bank şi companiile petroliere mari, Petrom, Rompetrol sau Lukoil România.

"În România, efectele acestui pro­iect ar fi generale. Vor creşte marginal cos­turile cu aceste activităţi. Pasul este bun deoarece s-ar preveni acumularea unor riscuri pe partea de practică. Se ştie că problemele cu firmele de audit au fost legate în principal de auditul ban­car. Este interesant ce va fi de făcut dacă vor exista două puncte de vedere", spu­ne analistul economic Laurian Lungu.


Reacţia Deloitte Global

"Deloitte nu agreează anumite as­pecte care au fost discutate, cum ar fi audituri comune, rotaţia obligatorie şi interdicţia totală pentru serviciile dife­rite de audit (non-audit). Orice modi­fi­cări pe piaţa de audit nu trebuie să fie în de­trimentul calităţii auditului şi nu tre­buie să afecteze pieţele de capital sau con­centrarea asupra creşterii eco­no­mi­ce", se arată într-un comunicat al grupului.


Care este situaţia Big 4 România

În cazul firmelor Big Four prezente în România, auditul reprezintă prin­ci­palul driver al afacerilor, însă firmele s-au orientat şi spre serviciile de consul­tan­ţă financiară şi juridică sau spre consul­tanţa pentru accesarea fondurilor europene.

Potrivit unui studiu al Nexia Inter­na­tional, cele mai mari patru companii din consultanţă şi audit au înregistrat o dimi­nuare a cotei de piaţă în 2010, de la 76,52% la 72,12%, în condiţiile în care o parte dintre clienţi a migrat către con­curenţi. Comisioanele în­casate de com­paniile din Big 4 au totalizat anul tre­cut 558,3 mil. lei, în scădere cu 11,44% com­parativ cu 2009.

În SUA, Deloitte este subiectul a do­uă procese deschise luni în care i se cere plata unor despăgubiri de 7,6 mld. dolari pentru că de-a lungul anilor nu a reuşit să detecteze o fraudă masivă la o com­panie ipotecară falimentară, potrivit AP.

Care este poziţia PwC România în legătură cu reglementările pregătite de CE pentru firmele din Big 4?

"Nu putem comenta pe marginea unui document care nu a fost încă publicat. Există evident învăţăminte care trebuie trase ca urmare a crizei financiare şi susţinem în totalitate adoptarea unei reforme legislative, bazată pe o analiză riguroasă, care să conducă la îmbunătăţirea calităţii serviciilor de audit şi să înlăture barierele din calea competiţiei din domeniu", spune Mircea Bozga, partener servicii de audit, responsabil cu relaţia cu organismele de reglementare din partea PwC România.

Pe de altă parte, din ceea ce înţelegem din materialele de presă care au tratat acest subiect, acest proiect de iniţiativă legislativă conţine un număr de propuneri cum ar fi rotaţia obligatorie a firmelor de audit despre care noi considerăm că nu sunt dovezi care să ateste că vor duce la îmbunătăţirea calităţii auditului şi pentru care a existat un sprijin extrem de redus în timpul consultărilor publice.

Suntem dispuşi să jucăm un rol activ în procesul de dezbatere pe marginea acestei iniţiative legislative atunci când proiectul de act normativ va fi complet şi va fi publicat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO