Business Internaţional

Cea mai mare investiţie străină din Grecia de la izbucnirea crizei este una chineză, în extinderea celui mai mare port

Portul Pireu devine unul dintre cele mai mari din Marea Mediterană, în parte datorită investiţiilor Chinei

Portul Pireu devine unul dintre cele mai mari din Marea Mediterană, în parte datorită investiţiilor Chinei

Autor: Bogdan Cojocaru

27.11.2013, 18:48 848

Colosul chinez de transport maritim Cosco, deţinut de stat, va finanţa cu 230 milioane de euro extinderea celui mai mare port grecesc de containere, Piraeus, aceasta fiind cea mai mare investiţie străină făcută în Grecia de la izbucnirea crizei, scrie CNBC. „Este cea mai mare investiţie directă străină făcută în Grecia de la izbucnirea crizei. Este foarte, foarte importantă şi este important că Grecia acumulează noi investiţii, iar această investiţie este crucială”, a spus ministrul grec al transportului maritim Miltiadis Varvitsiotis. Acordul încheiat de Cosco cu Autoritatea Portuară Piraeus prevede construirea unei a patra dane, care va garanta că în port vor sosi 4,75 de milioane de containere în fiecare an.

„Portul Piraeus devine unul dintre cele mai mari din Mediterana, iar prin acest acord i se va dubla capacitatea. Va fi dublat, de asemenea, numărul de nave care acostează şi, desigur, va creşte numărul locurilor de muncă din Pireu”, a explicat ministrul. Afacerea, care urmează să fie analizată de Comisia Europeană, este cea mai recentă relaţie de afaceri a Greciei cu China, care a preluat unul dintre terminalele portului în 2010, când criza grecească a ajuns la apogeu. Investiţia a devenit un succes comercial. Varvitsiotis a subliniat că industria transportului naval joacă un rol important în revenirea economică a ţării, având o pondere de 7% în PIB-ul ţării. Transportul naval de marfă asigură peste jumătate de milion de locuri de muncă, într-o ţară în care şomajul depăşeşte 27%.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 28.11.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO