Business Internaţional

Cel mai mare scrutin electoral din toată lumea. Un miliard de alegători sunt aşteptaţi să voteze la urnele din India

Cel mai mare scrutin electoral din toată lumea. Un...

Autor: Mediafax

19.04.2024, 10:08 82

Cel mai mare scrutin din lume a început vineri în India. Aproape un miliard de alegători sunt aşteptaţi la urne. Alegerile sunt organizate în etape şi se vor încheia în iunie.

Conform cifrelor oficiale, 968 de milioane de indieni au drept de vot. Alegerile din India vor ţine şapte săptămâni de vineri, 19 aprilie, până pe 1 iunie. Buletinele de vot vor fi numărate pe 4 iunie, potrivit Reuters.

Alegerile sunt organizate în şapte etape, cea mai mare fiind vineri. 166 de milioane de alegători din 102 circumscripţii din 21 de state şi teritorii sunt aşteptaţi vineri la urne.

Favoriţii alegerilor sunt prim-ministrul Narendra Modi şi partidul său BJP. Acesta ar putea bifa o performanţă istorică prin obţinerea celui de al treilea mandat consecutiv. În acest scenariu, Modi va fi al doilea prim-ministru indian care este ales de trei ori la rând.

Guvernanţii speră să câştige alegerile ca urmare a creşterii economice, a popularităţii lui Modi şi a naţionalismului hindus. În schimb, opoziţia este fragmentată şi îl acuză pe Modi că a instituit un regim dictatorial.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO