Business Internaţional

China construieşte o bază industrială de 5 mld. dolari în Belarus prin care ţinteşte pieţe europene

AFP/Mediafax Foto

Aleksandr Lukaşenko, preşedintele bielorus, încearcă să-şi găsească aliaţi în afara fostei URSS şi să-şi reducă dependenţa de Rusia după ce SUA şi Europa au înăsprit sancţiunile pe care i le impun lui şi altor oficiali bieloruşi pentru întemniţarea opozanţilor politici. În 2010, şeful statului a obţinut al patrulea mandat.

Autor: Bogdan Cojocaru

27.05.2013, 20:09 1111

China construieşte, cu investiţii de cinci miliarde de dolari, un întreg oraş în pădurile din apropierea Minskului, capitala Belaru­sului, pe care-l va folosi drept centru industrial ce va produce pentru Uniunea Europeană şi Rusia, scrie Bloomberg.

Preşedintele bielorus Aleksandr Luka­şenko a alocat o suprafaţă cu 40% mai mare decât, spre exemplu, cartierul Manhattan din New York pentru dezvoltarea proiectului. Acesta include locuinţe suficiente pentru a adăposti 155.000 de persoane, potrivit oficialilor celor două părţi.

Lukaşenko se află la conducerea Bela­rusului, un stat cu 9,5 milioane de locuitori, de două decenii. După două bailouturi de la FMI şi Rusia de 6,5 miliarde de dolari, şeful statului s-a orientat spre China pentru susţinerea economiei cu 60 de miliarde de dolari.

Centrul industrial va aduce exportatorii chinezi la o distanţă de 273 de kilometri faţă de ţările vecine Polonia şi Lituania şi le asigură intrare fără taxe în Rusia şi Kazahstan, cu care Belarus împarte o uniune vamală. De asemenea, centrul bielorus de producţie le asigură industriaşilor chinezi o forţă de lucru educată şi care câştigă în medie un salariu de 560 dolari pe lună, jumătate din salariul din Polonia.

„Acesta este un proiect unic. Nimeni nu va putea să construiască un astfel de parc industrial nicăieri în Europa. Infrastructura este atât de puternică“, a explicat Gong Jianwei, ambasadorul Chinei în Belarus.

 

Forţă de muncă şi materiale chinezeşti

„Oraşul modern de pe continentul Euroasiatic“, aşa cum este cunoscut proiectul, va fi traversat de autostrada care leagă Moscova de Berlin tranzitând Belarusul şi Polonia şi se va afla în apropierea aeroportului care deserveşte capitala ţării.

O reţea de cale ferată de mare viteză va lega centrul oraşului de aeroport. Energia aşezării va fi asigurată de o centrală nucleară de zece miliarde de dolari, prima a Belarusului, pe care Rusia a acceptat s-o construiască până în 2018.

Parcul industrial va fi construit în etape, iar prima va fi finalizată până în 2020. Următoarea etapă va necesita încă zece ani.

China a acceptat să finanţeze proiectul cu împrumuturi cu dobândă redusă atât timp cât jumătate din bani sunt cheltuiţi pe materiale, tehnologie şi forţă de lucru chinezeşti.

Companiile chinezeşti care se vor instala în centrul industrial vor beneficia de facilităţi fiscale. Însă orice companie care promite să investească cel puţin cinci milioane de dolari şi să lucreze în domenii „avansate“ precum biomedicină şi electronică poate primi o scutire de zece ani de la plata impozitului pe profit sau proprietate.

Peste zece companii s-au arătat interesate, printre care producătorul de medicamente Sinopharm din Hong Kong, şi Grindesk, din Letonia.

China încearcă de mult timp să stabilească baze de producţie în Europa. O încercare a făcut-o în Bulgaria, cu un parc industrial asemănător celui din Belarus, dar de dimensiuni mai mici. Poroiectul a fost aprobat la Sofia şi pornit în 2010, dar a fost îngheţat din cauza schimbării conducerii în ambele state.

Acest articol a aparut in editia tiparita a Ziarului Financiar din data de 28.05.2013

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO