Business Internaţional

China investeşte 162 mld. dolari pentru a îmbunătăţi condiţiile din cartierele defavorizate

China investeşte 162 mld. dolari pentru a îmbunătăţi...

Autor: Marius Oncu

17.03.2014, 18:19 246

Peste 4,75 milioane de gospodării vor fi vizate de programul statului, au anunţat autorităţile, potrivit unui post public de televiziune din China, citat de Bloomberg.

Statul va dezvolta legăturile de transport, va simplifica regulile de înregistrare a reşedinţei şi va permite autorităţilor locale să emită direct obligaţiuni pentru a finanţa proiecte de construcţie, se arată în planul de urbanizare pentru 2014-2020 al Consiliului de Stat şi Partidului Comunist Chinez.

Liderii chinezi s-au angajat să accelereze urbanizarea, parte a unui plan care prevede o importanţă economică mai mare pentru consumul intern.

Premierul Li Keqiang a declarat, săptămâna trecută, că zeci de milioane de oameni trăiesc încă în caretiere de locuinţe improvizate. Potrivit agenţiei chineze Xinhua, cartierele acestea sunt formate din case dărăpănate, în care trăiesc deseori muncitori săraci angajaţi în fabrici.

China a cheltuit anul trecut 1.120 miliarde de yuani printr-un program de construcţie de locuinţe. Statul a finalizat lucrările pentru 5,44 milioane de locuinţe ieftine în zone urbane şi a început construcţia a încă 6,7 milioane, a anunţat, în martie, Comisia pentru Reformă şi Dezvoltare Naţională.

Oficialii de la Beijing vor ca până în 2020 circa 60% din populaţie să locuiască în oraşe, potrivit planului de urbanizare. Anul trecut, procentajul se situa la 53,7%, faţă de 50% în 2010. În comparaţie, în Statele Unite, 82% din populaţie locuia în oraşe în 2011, iar în Japonia rata se situa la 91%, potrivit datelor Băncii Mondiale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO