Business Internaţional

Chinezii stau pe un munte de valută

Autor: Livadariu Andreea

13.10.2010, 23:20 10

Rezervele valutare ale Chinei, cel mai mare exportator mondial,au atins un nivel record de 2.650 de miliarde de dolari (1.917miliarde de euro) la sfârşitul lunii septembrie, scrie Bloomberg.Numai în trimestrul trei rezerva valutară a crescut cu 194 demiliarde de dolari. România avea în septembrie o rezervă valutarăde 32,6 miliarde de euro.

China a raportat şi un excedent comercial de 16,9 miliarde dedolari (12,2 miliarde de euro) pentru luna septembrie. Exporturileau crescut cu 25,1% faţă de anul precedent, iar importurile aucrescut cu 24,1%, conform autorităţilor chineze. Totodată, în altreilea semestru al anului în curs s-a înregistrat un excedent comercial de 65,6 miliarde de dolari (47,4 miliarde de euro), avândcea mai mare valoare de după maximul de 114 mi liarde de dolari(82,4 mi lia r de de euro) înregistrat în perioada similară aanului 2008.

Statele Unite au acuzat China că preferă să cumpere dolaripentru a-şi ţine în frâu moneda naţională, atrăgând atenţia că prinaceste măsuri economiile emergente vor fi nevoite să intervină înpiaţă. "Mai multe state sunt constrânse să depună eforturi pentru anu se naşte un decalaj necinstit faţă de China", a declarat TimothyGeithner, secretarul Trezoreriei americane. Subiectul cel mai multdiscutat la întâlnirea anuală a Fondului Monetar Internaţional afost pericolul pe care îl prezintă deciziile statelor de a păstraun nivel scăzut al monedelor naţionale pentru a ajuta creştereaeconomică, fapt care ar putea naşte un grav decalaj şi devalorizăriale cursurilor de schimb.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO