Business Internaţional

Citigroup ar putea da afara 17.000 de oameni

11.04.2007, 19:38 10

Presedintele si directorul executiv al Citigroup, Charles Prince, a anuntat publicarea in cursul acestei saptamani a unui plan de reducere a costurilor, inclusiv consolidarea anumitor operatiuni si mutarea unora in locatii care presupun costuri mai reduse, scrie International Herald Tribune.
"Citigroup ar putea reduce numarul angajatilor cu 5% sau 17.000 de locuri de munca pentru a reduce costurile anuale cu aproximativ 1 miliard de dolari (745 de milioane de euro)", a declarat o persoana din cadrul companiei, scrie Bloomberg.
Conform altor surse din presa internationala, numarul angajatilor ce ar putea fi disponibilizati sau relocati, ar putea ajunge pana la 26.000 sau 8% din totalul fortei de munca.
"Reducerile de costuri sunt realizate pentru a elimina cheltuielile nejustificate si pentru a permite realizarea obiectivelor strategice de crestere", a declarat Prince intr-un memorandum adresat angajatilor. "Procesul a fost si va fi unul solicitant", a adaugat el. Charles Prince a indicat ca reducerile de costuri vor viza operatiunile grupului din intreaga lume. Citigroup este cea mai mare institutie financiara din Statele Unite si are aproximativ 337.000 de angajati in peste 100 de tari.
Directorul executiv al grupului se afla sub presiunea actionarilor, deoarece cresterea pretului actiunilor este sub cea a competitorilor, pe masura ce cheltuielile s-au dublat in comparatie cu anul precedent. Cel mai probabil banca va raporta saptamana viitoare castigurile aferente primului trimestru al acestui an, in crestere cu mai putin de 1%, la 1,09 dolari per actiune, conform unui studiu realizat de Bloomberg.
"Este o perioada critica pentru Prince", a declarat Thane Bublitz, analist la fondul de investitii Thrivent Financial for Lutherans, care gestioneaza peste 70 de miliarde de dolari (52,1 miliarde de euro).
Actiunile Citigroup s-au apreciat cu 13% de cand Prince a preluat conducerea companiei in octombrie 2003. Bank of America si J.P. Morgan Chase au inregistrat cresteri de peste 30% in aceeasi perioada. In cadrul New York Stock Exchange (NYSE) actiunile Citigroup s-au apreciat cu 1%, la 51,58 dolari (38,4 euro) la inceputul acestei saptamani.
Charles Prince a fost criticat de catre investitori, inclusiv de printul saudit Alwaleed bin Talal, cel mai mare actionar al grupului, atunci cand a continuat planul de a deschide 1.000 de noi filiale in 2006.
"Investitorii doresc reducerea cheltuielilor anuale cu cel putin 2 miliarde de dolari", a declarat Chris Hagedorn, care detine aproximativ 2,6 milioane de actiuni ale Citigroup ca manager de fond la Fifth Third Asset Management.
Luna trecuta, Citigroup a depus o oferta de preluare de 13,3 miliarde de dolari (9,9 miliarde de euro) pentru Nikko Cordial, cea de-a treia mare firma de brokeraj din Japonia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO