Business Internaţional

CNN în vizită la Dracula: cum se pierde adevăratul castel al lui Vlad Ţepeş în umbra Branului

CNN în vizită la Dracula: cum se pierde adevăratul castel al lui Vlad Ţepeş în umbra Branului

Cetatea Poienari

Autor: Radu Racu

31.10.2010, 13:42 1255

Ruinele castelului Poienari se ridică pe un vârf muntos de undepriveliştea asupra unor prăpăstii aparent nesfârşite îţi dausenzaţia unui paradis natural, însă fosta locuinţă a lui Vlad Ţepeşnu atrage nici pe departe atâţia turişti pe cât castelul Bran undelegătura cu infamul Dracula este ca şi inexistentă, scrieCNN în ediţia online de duminică.

O echipă de trei jurnalişti de la postul american de televiziunea vizitat reşedinţa secundară a lui Vlad Ţepeş, castelul Poienari,precum şi mult mai faimosul castel Bran, unde istoricii spun cădomnitorul a înnoptat o singură dată.

"Castelul Poienari nu este pe harta atracţiilor turistice. Defapt e destul de greu să ajungi acolo. Autobuzele nu circulăregulat iar cel mai important oraş turistic din regiune - Braşovul- este la câteva ore distanţă. Femeia care administra hostelul lacare am stat ne-a găsit pe cineva care să ne ducă pe toţi trei cumaşina pentru 40 de euro fiecare", scriu jurnaliştii americani.

Drumul până la castel e atât de prost încât uneori trebuie sămergi pe contrasens pentru a evita gropile iar pe parcurs amîntâlnit adeseori căruţe şi vaci, notează jurnaliştii.

"Intrarea castelului este păzită de un portar care nu vorbeşteengleză. Există panouri bilngve în română şi engleză care explicăînsă istoria castelului. Însă, în ciuda legăturii puternice pe careo are cu domnitorul, castelul e orice numai plin de turişti nu. Nuam văzut decât alte două persoane în frumoasa zi în care am vizitatlocul", spun jurnaliştii.

Aaron Cooper, autorul articolului, observă că "majoritatearomânilor îl văd pe Vlad Ţepeş ca pe un erou. Pe drumul sprePoienari, ghidul nostru ne spunea că domnitprul Vlad Ţepeş numerită o asemenea reputaţie.

În ciuda unei legături subţiri cu legenda, se pare că celălaltcastel, Bran, beneficiază de pe urma mitului dezvoltat descriitorul Bram Stoker, notează jurnalistul. Deşi se pare cădomnitorul nu a înnoptat decât o singură dată aici, mitulvampirului este mult mai bine exploatat încă de la intrare, undegăseşti sute de suveniruri cu personajul scriitorului irlandezprecum şi turişti dezorientaţi care te întreabă" Ştiţi cumva undeeste dormitorul lui Dracula?", punctează jurnalistul american.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO