Business Internaţional

Comisia Europeană rupe legătura cu AstraZeneca şi Johnson&Johnson: Instituţia a decis ca din 2022 să nu reînoiască contractele cu cele două companii

Comisia Europeană rupe legătura cu AstraZeneca şi...

Autor: Dorin Oancea

14.04.2021, 10:13 148

Comisia Europeană a decis să nu reînnoiască contractele pentru vaccinurile COVID-19 de anul viitor cu companii precum AstraZeneca şi Johnson & Johnson (J&J), a informat miercuri cotidianul italian La Stampa citând o sursă din Ministerul Sănătăţii din Italia, anunţă Reuters.

„Comisia Europeană, în acord cu liderii multor ţări UE, a decis că nu vor fi reînnoite la expirare contractele cu companiile care produc vaccinuri cu vector viral”, a scris ziarul.

Bruxelles-ul ar prefera să se concentreze asupra vaccinurilor COVID-19 care folosesc tehnologia ARN messenger (ARNm), cum ar fi Pfizer şi Moderna.

Comisia Europeană solicită clarificări de la J&J cu privire la anunţul „complet neaşteptat” al companiei privind întârzierile în livrările de vaccin COVID-19 către UE, a declarat marţi un oficial al UE pentru Reuters.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO