Business Internaţional

Companiile elene de stat au datorii cât 11% din PIB

21.07.2010, 23:07 16

Companiile de stat din Grecia au datorii cumulate de aproximativ26 mld. euro, echivalentul a 11% din Produsul Intern Brut alstatului sud-mediteranean, potrivit analiştilor intervievaţi de TheNew York Times. Dintre acestea, lider absolut este CompaniaFeroviară Naţională (Hellenic Railways), ale cărei datorii au urcatîn ultima perioadă la aproximativ 10 mld. euro, sau circa 5% dinPIB-ul Greciei. Mai mult, compania continuă să acumuleze datorii,iar pierderile se ridică la 3 mil. euro pe zi.

În prezent, ca şi condiţie pentru ajutorul financiar în valoarede 110 mld. euro primit de Grecia de la Fondul MonetarInternaţional şi de la Uniunea Europeană, Atena trebuie să includăîn datoria publică şi obligaţiile financiare ale companiilor destat, motiv pentru care gradul de îndatorare al Greciei ar puteaajunge să depăşească 130% din PIB.

Mulţi analişti şi economişti au avertizat că Hellenic Railwaysar trebui să renunţe la majoritatea rutelor pe care operează, înspecial la cele din regiunea muntoasă Peloponez, care de cele maimulte ori circulă aproape goale.

Cele mai recente cifre financiare arată că această companie aconsemnat pierderi de peste un mld. euro în 2008, în condiţiile încare cifra de afaceri s-a ridicat la puţin peste 250 mil. euro.Pierderile nu sunt o surpriză, având în vedere că Hellenic Railwaysplăteşte în medie 60.000 de euro pe an pentru fiecare angajat, întimp ce un conductor de tren primeşte 100.000 de euro.

Fără doar şi poate, dezechilibrele financiare caracterizeazăaproape toţi operatorii feroviari din Europa, în condiţiile în carepreţurile la biletele de tren sunt menţinute la un nivel destul deredus, din motive de politică socială. Chiar şi aşa, HellenicRailways se află într-o situaţie mult mai delicată. Pentru a atingepragul de rentabilitate, compania feroviară de stat ar trebui săcrească numărul de pasageri de peste zece ori, lucru aproapeimposibil, în condiţiile în care Grecia dispune de o infrastructurărutieră bine pusă la punct, iar distanţele între principalele oraşenu sunt exagerat de mari.

Companiile de stat din Romania şi datoriile

Şi companiile de stat din România se confruntă cu datorii destulde mari. Reducerea arieratelor, respectiv datoriile către stat, darşi către mediul privat ale marilor companii de stat, a reprezentatunul dintre cele mai sensibile puncte ale negocierii acordului definanţare din partea Fondului Monetar Internaţional anul trecut. Lafinalul lui 2009, numai către bugetul de stat cele zece companiimonitorizate de FMI aveau datorii de 1,27 mld. euro, sau circa 1%din PIB. În topul datornicilor, primul loc era ocupat de CompaniaNaţională a Huilei Petroşani, cu obligaţii financiare de 3,77 mld.lei (880 mil. euro), urmată fiind de CFR, cu datorii de 500 mil.lei (117 mil. euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO