Business Internaţional

Corelatia castiguri performanta, inca problematica in SUA

01.11.2006, 12:53 18

Pachetele salariale ale directorilor executivi ai companiilor americane cresc mai rapid decat castigurile companiilor si profiturile actionarilor, semnaland astfel faptul ca America corporatista esueaza sa relationeze compensatiile executivilor cu performanta, se precizeaza intr-un raport al Financial Times.
Rezultatele sondajului, care au observat compensatiile totale ale directorilor companiilor ce compun indicele bursier S&P 500 din ultimii doi ani, confera greutate cererilor activistilor guvernarii corporatiste catre actionari si consiliile de conducere de a urmari mai eficient plata executivilor.
Cu toate acestea, studiul, realizat de FT, sugereaza, de asemenea, ca liderii corporatisti ai Americii devin mai retinuti in privinta cererilor de plata, indepartandu-se de pachetele salariale imense din anii recenti.
Pachetul mediu de plati al executivilor americani, compus din salariu, bonus, optiuni exercitate de-a lungul perioadei si compensatii pe termen lung, a crescut cu 20 de procente, pana la 5 milioane de dolari in ultimul an fiscal.
Comparativ, profiturile nete ale companiilor au crescut in medie cu 15 procente si incasarile totale ale actionarilor, calculate prin combinarea evolutiei preturilor actunilor si plata dividendelor, au crescut cu doar 9 procente.
Dupa decenii in care veniturile medii ale americanilor au esuat sa tina pasul cu cresterile rapide ale platilor executivilor, actionarii din companiile americane au ridicat vocea in legatura cu compensatiile executivilor.
Interesul s-a marit odata cu aparitia unui sir de scandaluri legate de pachetele salariale foarte ridicate ale unor executivi.
Carol Bowie, director al serviciilor de cercetare guvernamentala al Serviciilor Institutionale ale Actionarilor, care ofera consultanta pentru 1.600 de manageri de fonduri, a declarat ca directorii din consiliile de conducere ar trebui sa relationeze mult mai eficient performanta managerilor cu pachetele salariale. "Aceasta spirala ascendenta a compensatiilor executivilor este un lucru care ii ingrijoreaza foarte tare pe actionari", a spus ea.
Cu toate acestea, directorii companiilor americane au declarat ca diferenta relativ mica dintre rata de crestere a compensatiilor executivilor si cresterile castigurilor companiilor arata corectitudinea compensatiilor.
John Castellani, presedinte al Mesei Rotunde a Afacerilor, care reprezinta 160 de directori executivi ai celor mai mari companii americane, a spus ca "acest raport demonstreaza ca procesul pe care il desfasoara consiliul de conducere de a determina compensatiile executivilor lucreaza la a asigura faptul ca aceste compensatii reflecta performantele si rezultatele companiilor".
Cu toate acestea, expertii in guvernarea corporatista argumenteaza ca rata cresterii si nivelelurile absolute ale salariilor executivilor depasesc cu mult salariul mediu.
"De ce sa nu primeasca si angajatii aceleasi mariri de salariu? Pana la urma si ei ajuta la cresterea veniturilor", spune Charles Elson, director al Weinberg Center pentru guvernarea corporatista de la Universitatea din Delaware. "Realitatea este ca exista o piata falsa condusa nu de aprecierea preturilor actiunilor si a castigurilor, ci de cat primesc ceilalti CEO."

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO