Business Internaţional

Cresterea economica a Uniunii Europene, pe spinarea noilor membri

23.02.2005, 00:00 14



Noile tari membre al Uniunii Europene vor potenta cresterea economica a Europei in anul 2005, conform unui raport citat de BBC News.



Cele opt tari europene care au aderat la UE anul trecut vor inregistra o crestere de 4,6%, a precizat Comisia Economica pentru Europa a Natiunilor Unite. Majorarea va contrasta cu evolutia de doar 1,8% a economiilor celorlalte 12 tari din zona euro.



Imagine de ansamblu cu contraste



Comisia a previzionat o incetinire a cresterii economiei globale din cauze scaderii consumului. Reprezentantii ei au tinut sa avertizeze ca starea economiei ar putea fi afectata si de incercarile Statelor Unite de a reduce deficitul de cont curent, ceea ar putea avea repercusiuni asupra volatilitatii cursurilor de schimb. Deficitele record ale SUA reprezinta principalul factor de risc pentru economia mondiala, care inregistreaza cele mai bune rezultate din ultimii zece ani, iar pentru corectarea acestora vor fi necesare manevre delicate. Cresterea economica medie previzionata la nivelul Uniunii Europene se situeaza in jurul valorii de 2,2% pentru anul 2005.



Cu toate acestea, productia totala din zona euro se va reduce, potrivit estimarilor, de la 1,9% la 1,8%. Aceasta situatie este cauzata in principal de insuccesul economiei germane, al carui produs intern brut a scazut in ultimul trimestru al 2004 cu 0,2%. La inceputul saptamanii, Asociatia Bancilor Private din Germania a declarat ca se vor depune eforturi imense pentru ca economia sa atinga tinta de crestere de 1,4% pentru anul 2005. Pe de alta parte, Bundesbank (banca centrala) a avertizat ca eforturile Germaniei de a reduce deficitul bugetar sub limita de 3% din produsul intern brut prezinta un risc extrem de ridicat avand in vedere ca se previzioneaza o scadere sub 1% a cresterii economice.



In raportul pe 2005 publicat de Comisie se precizeaza ca tarile din Europa Centrala, precum Cehia sau Slovenia, vor avea cea mai importanta contributie la cresterea de pe continent. Natiunile mai mici, ca Cipru, Irlanda sau Malta, se vor numara si ele printre tarile cu economii performante din acest an. Economia britanica, pe de alta parte, se estimeaza ca-si va incetini cresterea, care se va diminua de la 3,2% la 2,5% in 2005.



Cerere fragila



Consumul va continua sa se situeze la cote scazute in cele mai multe tari mari din Europa, iar economiile vor fi ajutate in principal de cresterea exporturilor.



"Avand in vedere fragilitatea factorilor care influenteaza cererea si efectele intaririi euro asupra activitatii economice si inflatiei, politica monetara din zona euro va continua sa se afle in stadiul de asteptare", s-a precizat in raport. Cresterea economica globala se previzioneaza ca va scadea de la 5% in 2004 la 4,25%, in ciuda consolidarii economiilor din China si Statele Unite. Totusi, SUA si pietele emergente din Asia au o crestere solida, ceea ce sustine o revenire puternica in Japonia si Europa, asigurand economiei mondiale premisele unui alt an cu o crestere globala de 4% sau chiar mai mare. Anul trecut a fost anul cu cel mai bun ritm de crestere, la nivel mondial, din ultimii treizeci de ani. Comisia a avertizat ca incercarile de reducere controlata a deficitului de cont curent al Statelor Unite ar putea avea efecte negative.



In raport s-a mai precizat ca "modificarea fara efecte negative a deficitului bugetar reprezinta cea mai mare provocare pentru cei care stabilesc politicile monetare atat in SUA, cat si in celelalte economii mondiale".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO