Business Internaţional

Cresterea preturilor din Ungaria si Bulgaria s-a temperat in septembrie

14.10.2008, 18:45 10

Rata anuala de crestere a preturilor a incetinit in cursul lunii septembrie in cele doua state membre UE. Astfel, in Ungaria inflatia anuala a atins un nivel de 5,7%, comparativ cu 6,5% in august, iar Bulgaria a inregistrat o crestere anuala a preturilor de 11% in septembrie.

In Ungaria, inflatia "umflata" de cresterea preturilor la energie si alimente a ramas in continuare peste tinta de 3% impusa de banca centrala. Totusi, factorul major care a determinat incetinirea inflatiei in septembrie a fost pretul alimentelor, care a scazut cu 0,1%.
De asemenea, tarifele serviciilor s-au diminuat cu 0,8%, inregistrandu-se un declin in acest sens fata de perioada de vara. "Statisticile din luna curenta confirma ca perspectivele in ceea ce priveste inflatia sunt pozitive, fiind influentate de cererea domestica si presiunile inflationiste slabe venite din exterior", a declarat Bartosz Pawlowski, de la Toronto Dominion Bank.
Mentinerea ratei dobanzii de referinta pentru a patra luna consecutiva sugereaza mai degraba o strategie de expectativa latenta, intrucat apetitul investitorilor pentru active riscante a scazut. Criza financiara ameninta sa patrunda in forta pe pietele economiilor emergente, pe fundalul creionat de reorientarea investitiilor catre active cu grad ridicat de siguranta.
In Bulgaria indicele preturilor de consum, calculat dupa standardele Bancii Centrale Europene, s-a majorat cu 0,9 procente in septembrie comparativ cu nivelul din august si cu 11,4% fata de septembrie 2007.
Astfel, inflatia anuala din Bulgaria ramane in continuare printre cele mai ridicate din Uniunea Europeana, insa tara a reusit sa tempereze "avantul" nefavorabil de anul trecut, cand a inregistrat o inflatie de 12,5%.
Desi guvernul de la Sofia vrea sa ajunga la o inflatie de 8% la sfarsitul anului, Comisia Europeana este mai putin optimista in aceasta privinta, preconizand un nivel de 9,9%.
Viceprim-ministrul si ministru de externe bulgar Ivailo Kalfin a afirmat ca tara va parcurge o perioada de incetinire a cresterii economice, cauzata de contextul financiar global.
Potrivit declaratiilor sale, criza financiara va afecta fluxurile de investitii straine directe, dar si exporturile tarii. Kalfin a apreciat ca Bulgaria va consemna un progres economic de 7,1% la sfarsitul lui 2008, insa a mai precizat ca "pana si o crestere de 5 procente in 2009 ar fi un succes in conditiile expansiunii crizei internationale".
 
 

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO