Sansele ca economia Italiei sa-si revina sunt la fel de mici ca si cele pe care le are Silvio Berlusconi de a fi reales, scrie Financial Times. In cea mai agitata luna a mandatului sau, electoratul italian a votat impotriva partidului sau, Forza Italia, la alegerile locale, iar aliatii sai din coalitia de centru-dreapta l-au fortat sa demisioneze si sa formeze un nou guvern.
In aceeasi luna, indicatorii economici care masoara increderea in afaceri, activitatea de productie si sectorul serviciilor au inregistrat o scadere considerabila.
Din aceasta cauza, guvernul a renuntat la previziunile legate de cresterea economica pentru anul acesta. O dovada in plus ca Italia a reintrat in recesiune pentru a doua ora in ultimii doi ani. Berlusconi va putea castiga alegerile din mai a anului viitor doar daca economia Italiei se va revigora.
Cu toate acestea, saptamana trecuta miliardarul italian in varsta de 68 de ani a revenit la vechea sa atitudine. "Munca nu numai ca innobileaza omul, dar il si intareste, si-mi va permite sa continuu vreo 28 de ani de acum incolo", a spus el, asteptand parca sugestii legate de viitorul sau in politica.
Cand un reporter de televiziune l-a intrebat de ce guvernul sau a esuat in stapanirea inflatiei, Berlusconi i-a raspuns conform tiparului standard al suporterului liberalizarii pietei, imaginea sa dinainte de preluarea puterii cu cea mai mare majoritate parlamentara din 1945. "Guvernul nu poate controla preturile. Intr-un sistem al pietei libere, nimeni nu poate controla preturile, cu exceptia cetatenilor care pot spune nu preturilor excesiv de mari. Si asta va invit sa faceti", a spus el.
Daca Berlusconi va pierde alegerile in fata rivalului sau Romano Prodi, fostul presedinte al Comisiei Europene care conduce opozitia de centru-stanga, principala cauza a esecului sau va fi performanta dezamagitoare a economiei italiene. Cresterea economica a fost infima anul acesta, recenta recesiune prin care trece economia Italiei fiind a doua din ultimii doi ani. Finantele publice ale Italiei trec printr-o perioada dificila, reformele structurale atat de necesare si promisiunea lui Berlusconi de a realiza "un nou miracol economic" intarzie sa apara.
"Perceptia clasei politice si a societatii in general este ca Italia trece printr-o criza fara precedent. Trebuie sa ne trezim la realitate. Acum este momentul sa actionam", a spus Paolo Garonna, economistul-sef al Confindustria, asociatia angajatilor italieni. Si Comisia Europeana este ingrijorata de situatia economica a membrului fondator al zonei euro. Comisia este pregatita ca de luna viitoare sa ia masuri disciplinare contra Italiei, din cauza cresterii deficitului bugetar al acestei tari. Se previzioneaza ca deficitul bugetului de stat pentru anul acesta va fi 3,6% din PIB, iar cel din 2006 de 4,6 % din PIB.
Din anumite puncte de vedere, in aceeasi situatie se afla si Germania si Franta, care au un model industrial si social asemanator, construit dupa cel de-al doilea razboi mondial. Acesta nu mai produce aceeasi crestere economica si acelasi nivel al somajului. Criza este accentuata si de situatia politica schimbatoare, precum si de fragilitatea finantelor publice.
Dar Italia este diferita din anumite privinte. Spre deosebire de referendumul din Franta in care multi lideri politici francezi si-au manifestat aversiunea fata de "capitalismul anglo-saxon", sau de situatia din Germania, unde liderul social-democratilor, Franz Muntefering, a catalogat investitorii strainii drept "lacuste", Silvio Berlusconi nu a facut niciodata declaratii de acest gen.
De fapt, Berlusconi promoveaza stilul american de a face afaceri. El se plange ca a fost dezavantajat de situatia economica dificila prin care trece Europa, dar si de politica monetara restrictiva a Bancii Centrale Europene si de aprecierea euro in defavoarea dolarului.
Totusi Berlusconi ar trebui sa fie recunoscator Bancii Centrale Europene. Banca a tinut rata dobanzii de referinta la 2 %, timp de doi ani, permitand Italiei sa-si plateasca gigantica sa datorie publica. Este adevarat ca aprecierea euro a provocat neplaceri comerciantilor italieni care exporta pe pietele americane si asiatice. Acestea sunt totusi mai putin importante decat pierdea competitivitatii Italiei in fata rivalilor sai din zona euro, lucru pentru care nu poate fi codamnata moneda euro. Spre deosebire de Germania, care exporta mai mult produse tehnologice, exporturile Italiei se indreapta catre sectoarele textilelor, pielarie, mobilier, marochinarie. Pe aceste sectoare companiile italiene se afla in competitie cu economiile asiatice, precum si cu cele ale noilor tari membre ale UE, care se bucura de avantajul costurilor salariale reduse.
La inceputul anilor 1990, inainte de a intra in zona euro, Italia a castigat un avantaj comparativ major prin devalorizarea lirei, vechea sa moneda nationala.
Mai multe investitii straine directe cu siguranta ca ar ajuta, dar sistemul de impozitare italian este un impediment major. Conform datelor furnizate de Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica, in Italia s-au investit, intre 1993 si 2002, 73 mld. dolari (57,71 miliarde euro), mult mai putin decat in Germania cu 394 mld. dolari (311,49 miliarde euro), sau Franta cu 322 mld. dolari (254,57 miliarde euro).
Paradoxal, Berlusconi se poate lauda cu cea mai scazuta rata a somajului din 1993, mult mai mica decat cea din Franta si Germania. In ciuda cresterii mici a salariilor, costurile salariale pe unitatea de produs au crescut din cauza productivitatii scazute a angajatilor italieni. Fondul Monetar International a propus Italiei, in luna noiembrie a anului trecut, sa rezolve aceasta problema prin sporirea flexibilitatii sistemului salarial, un remediu similar fiind sugerat si Germaniei. Dar cazul Italiei este diferit, deoarece nu are un sistem de protectie sociala asemanator cu al Germaniei. Angajatii marilor companii primesc plati compensatorii daca sunt disponibilizati, dar majoritatea italienilor lucreaza in mici firme, si in multe cazuri pot sa se bazeze doar pe familie daca raman fara un loc de munca. Profesorul Carlo dell''Ariga, expert in probleme de personal, a declarat: "In Italia nu au existat niciodata beneficii generoase acordate somerilor. Pana acum un an, beneficiul zilnic era de mai putin de 1 euro, bani cu care nu-ti poti cumpara nici o cafea."
Aceasta problema in sistemul asigurarilor sociale explica de ce se opun sindicatele italiene la reforma pensiilor de stat. Chiar si asa, reforma a fost relativ modesta - varsta de pensionare va creste de la 57 la 60 de ani, dar nu inainte de 2008, iar economiile anuale de 0,7 procente din PIB nu se vor realiza decat din 2012. Intre timp, bomba demografica italiana se pregateste sa explodeze - si se previzioneaza ca pana in 2050 populatia peste 65 de ani va reprezenta 32% din populatia totala, cu 15,3% mai mult decat in 1991.
Totusi daca situatia economica precara a Italiei il va dezavantaja pe Berlusconi, asta nu inseamna ca-l va propulsa pe contracandidatul sau Romano Prodi, sau ca guvernul lui Prodi va avea mai mult suces decat acesta. Problema majora a lui Prodi este ca, in cazul unei victorii, va trebui sa se bazeze pe comunisti si radicalii de stanga pentru a obtine majoritatea parlamentara, situatie care nu ar avantaja aplicarea unei reforme economice puternice. Dar daca castiga, Prodi va linisti pietele si institutiile financiare internationale prin numirea in calitate de ministrul al finantelor pe Mario Monti, fostul comisar european pentru competitie si piata interna. Prodi s-ar putea sa se bucure si de suportul Confindustria, care l-a sustinut pe Berlusconi la alegerile din 2001, dar care si-a manifestat nemultumirea fata de lipsa progresului economic din ultimii ani. Prodi se afla in centrul atentiei dupa ce partidele de centru-stanga au castigat o majoritate covarsitoare la alegerile locale de luna trecuta. Aceste rezultate l-au propulsat pe Prodi la statutul de principal succesor al lui Berlusconi in functia de prim-ministru.
Cu toate acestea, Giorgio la Malfa, noul ministru al afacerilor europene, a subliniat ca lupta nu s-a terminat, mai ales ca, in randul fortelor de centru-stanga exista nenumarate neintelegeri pe teme importante, cum ar fi sustinerea implicarii americanilor in Irak.
"Cand, la alegerile locale din 2000, fortele care-l sustineau pe Berlusconi au avut succes, a fost clar pentru toata lumea, chiar si pentru cei de centru-stanga, ca era inceputul unui nou val. Toata tara il sprijinea pe Berlusconi", a declarat La Malfa.
"Dar rezultatul alegerilor recente nu are aceeasi insemnatate. Nu a fost un consens in favoare lui Prodi si a fortelor de centru-stanga. Ei trebuie sa spuna ceva pozitiv. Au explicat greselile, contradictiile si esecurile guvernului actual. Dar Prodi stie ca in momentul in care se va aseza la masa si va incerca sa discute directiile politice pe care trebuie sa le urmeze Italia, in special cele de politica externa, vor avea mari probleme. "Intr-adevar, nimeni nu discuta ca va fi greu de condus o coalitie de centru-stanga atat de diversa, care include de la partide de centru pana la comunisti nereformati, dar ramane faptul ca fortele care l-au sprijinit pe Berlusconi nu mai sunt unite."
Primul-ministru incearca sa convinga coalitia sa divizata sa fuzioneze intr-un singur partid, pentru a castiga alegerile mai usor. Dar, conform sondajelor realizate printre partidele de centru-dreapta, doar partidul lui Berlusconi, Forza Italia, sustine aceasta idee de fuziune. Aceasta situatie demonstreaza cum imaginea impecabila, plina de optimism a lui Berlusconi nu mai este atractiva ca la inceput.
In acelasi timp, dificultatile economice se inmultesc, determinand chiar pe unii membri ai cabinetului sa se intrebe ce va rezerva viitorul pentru aceasta tara. "Guvernul si coalitia de centru-dreapta va castiga daca, si numai daca, vor conduce eficient. Daca situatia nu se va indrepta, nu cred ca vor avea vreo sansa", a declarat unul dintre ministrii din guvernul Berlusconi.
Indisciplina bugetara, un test pentru zona euro
Viitorul economic al Italiei este una dintre grijile politicienilor Uniunii Europene, care considera problemele economiei acestei tari drept cel mai mare test al zonei euro si al legilor acesteia.
Pactul de Crestere si Dezvoltare al Uniunii Europene stabilea ca limita deficitului sa se situeze sub 3% din PIB, limita incalcata repetat de Germania si Franta. Dar de cand politica fiscala a devenit mai flexibila, atentia liderilor UE s-a mutat de la Germania si Franta, catre Italia.
Liderii europeni sunt ingrijorati de ritmul scazut al cresterii economice, marirea deficitului si scaderea competitivitatii acestei tari. Klaus Regling, directorul general al departamentului monetar al Comisiei, a declarat, intr-o conferinta recenta, ca scaderea competitivitatii "nu previzioneaza un viitor economic favorabil pentru Italia."
Datorita statutului sau de membru fondator, problemele Italiei afecteaza si celelalte 11 state membre ale UE. Cresterea sa lenta si marirea deficitului influenteaza negativ atat valoarea euro, cat si ratele dobanzii.
Dar ce masura trebuie luata? Renuntarea la vechiul pact a demonstrat ca regulile de fier si amenintarea cu sanctiuni nu au credibilitate in momentul in care o tara trebuie fortata sa-si reformeze economia si sa-si reduca deficitul. Obiectivul rescrierii pactului, pentru a-l face mai flexibil, era de a a-i face pe toti membrii zonei euro sa actioneze mai responsabil si sa-l respecte. Dupa revizuirea pactuui de stabilitate, Silvio Berlusconi, primul-ministru al Italiei, a declarat ca va profita de ocazie pentru a reduce taxele si a impulsiona cresterea consumului. El a argumentat ca "guvernele nu trebuie sa sacrifice pentru stabilitate excesiva" politicile lor pentru impulsionarea cresterii economice. Joaquin Almunia, comisarul UE pe afaceri monetare, va incerca sa forteze limitarea deficitului Italiei la 3% din PIB. Almunia intentioneaza sa obtina sustinerea ministrilor de finante ale celor 25 de state membre ale UE pentru a lua masuri oficiale impotriva Italiei.
Conform prevederilor noului pact, Italia are aproximativ doi ani pentru a-si rezolva problemele economice, dar Almunia doreste sa-l forteze pe Berlusconi sa ia aceasta problema in serios. Almunia considera aceasta situatie un test de verificare a credibilitatii noului pact.
Dominique Strauss-Kahn, fostul ministrul de finante francez, impartaseste aceasta parere. Ea chiar a cerut Comisiei sa ia masuri impotriva Italiei "cat mai rapid." Almunia va cere Comisiei Europene sa-l forteze pe Berlusconi sa renunte la castigarea alegatorilor prin reducerea impozitelor si sa se concentreze, in schimb, pe aplicarea de reforme structurale dure. Franta si Germania, care s-au bucurat de suportul lui Berlusconi la modificarea pactului in 2003, trebuie sa se decida daca ii ofera sprijinul primului ministru italian, intr-un moment in care cariera sa politica are cea mai mare nevoie". Si pentru Marea Britanie, care va detine presedintia UE in a doua jumatate a acestui an, sustinerea Italiei este o problema dificila. Tony Blair va trebui sa aleaga intre prietenia sa cu Silvio Berlusconi si solidaritatea fata de UE.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
