Business Internaţional

Criza se infiltrează prin crăpăturile din temelia uniunii monetare

Criza se infiltrează prin crăpăturile din temelia uniunii monetare

Autor: Bogdan Cojocaru

13.10.2011, 00:04 395

Lipsa de unitate a ţărilor europene şi tendinţa economiilor puternice şi excedentare de a se izola de problemele statelor mai slabe permit crizei din zona euro să capete dimensiuni extrem de periculoase care exced graniţele Europei.

Cel mai recent exemplu că unele state ignoră problemele sistemice ale zonei euro concentrându-se în schimb pe cele interne este Slovacia, al cărei parlament a respins planul liderilor europeni de a fortifica fondul de bailout al uniunii monetare, FESF. Guvernul slovac consideră votul drept moţiune de încredere pentru Cabinet. Decizia Slovaciei împiedică însă folosirea uneia dintre cele mai puternice arme pe care Europa o poate avea în lupta contra crizei. Fondul FESF consolidat ar fi avut o capacitate mai mare de creditare şi ar fi putut asigura finanţare pentru băncile europene însetate de lichidităţi.

În Germania, cea mai mare economie europeană, populaţia se împotriveşte tot mai puternic ca Berlinul şi, în cele din urmă plătitorii de taxe şi impozite, să plătească pentru ceea ce ei consideră destrăbălarea altor popoare, scrie The Wall Street Journal.

Cancelarul german Angela Merkel refuză cu determinare propunerile altor lideri europeni de a permite emiterea în comun de eurobonduri de către ţările din zona euro pentru a susţine financiar economiile slabe. Niciun alt stat din zona euro nu contează mai mult decât Germania şi Franţa. Soarta Greciei este negociată de liderii acestor ţări peste capul premierului George Papandreou şi al ministrului de finanţe Evangelos Venizelos.

Obstructivi sunt şi finlandezii, care mult timp au insistat că nu vor participa la ajutarea Greciei dacă nu primesc garanţii din partea acestui stat. Pretenţiilor finlandezilor li s-au alăturat şi ale altor ţări nordice.

Unul dintre cei mai fervenţi susţinători ai soluţiei eurobondurilor, preşedintele Comisiei Europene José Manuel Barroso, fost premier portu­ghez, este văzut însă chiar şi de prieteni ca o persoană extrem de timidă. Portugalia este unul dintre statele care au fost îngenuncheate de pieţele finan­ciare şi au fost nevoite să ceară ajutor inter­naţional. Această situaţie aduce în prim-plan lipsa de forţă a instituţiilor euro­pene, cele care ar trebui să dicteze politicile în UE.

Instituţiile europene sunt slabe în faţa voinţei economiilor puternice

Comisia Europeană, braţul exe­cutiv al UE, are puţine puteri inde­pendente deoarece aşa vrea majoritatea membrilor mari. Deşi CE este gar­dianul tradiţional al idealurilor euro­pene, instituţia este privită oarecum cu dispreţ de către germani şi francezi, notează The Economist.

Cu toate acestea, Comisia îşi rezervă puterea birocratică. În cadrul instituţiei, comisarul pentru piaţa internă Michel Barnier, un francez, acţionează sistematic pentru reglementarea sectorului finan­ciar, adesea împingând Marea Britanie spre măsuri defensive pentru protejarea centrului financiar londonez.

Juncker vrea dividende pentru contribuabilii care participă la salvarea băncilor

Preşedintele Eurogroup Jean-Claude Juncker a propus o serie de măsuri pentru scoaterea zonei euro din criză care includ sancţiuni automate pentru guvernele iresponsabile fiscal, o autoritate mai mare pentru Comisia Europeană şi dividende pentru contribuabilii care participă la salvarea băncilor, scrie Reuters.

Printre măsuri figurează ""o hartă pentru recapitalizarea băncilor". Astfel, băncile subcapitalizate ar trebui să caute finanţare de pe pieţe, iar dacă aceasta nu reuşeşte, statele vor lua în considerare dacă intervin. Propunerile mai prevăd introducerea unei taxe pe tranzacţiile financiare, programe de creştere pentru ţările cu probleme, supraveghere mai strictă a pieţelor financiare, un nou statut al agenţiilor de rating şi un guvern economic.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO