Business Internaţional

Cum a ajuns miliardarul american Sheldon Adelson sa piarda 3,5 milioane de dolari pe ora

Cum a ajuns miliardarul american Sheldon Adelson sa piarda 3,5 milioane de dolari pe ora

Sheldon Adelson a avut o ascensiune fulminanta in topul Forbes al celor mai bogati americani, ajungand in doar doi ani de pe locul 60 pe 3. FOTO: Reuters

16.11.2008, 15:37 74

La un an dupa ce si-a combatut criticii cu privire la strategia de ex-tindere a companiei Las Vegas Sands, Adelson a fost nevoit, pe 10 noiembrie, sa suspende o parte a proiectelor noi si sa investeasca 525 mil. dolari (412 mil. euro) din banii familiei pentru a evita un eventual faliment, scrie Bloomberg. Suma se adauga la cele 475 de milioane de dolari pe care le-a investit in septembrie.

Totusi este prematura o eventuala decizie privitoare la excluderea din afaceri a antreprenorului in varsta de 75 de ani, au afirmat asociatii sai de o viata. "Daca lumea s-ar sfarsi, ar mai exista gandacii si Sheldon", a declarat David Kaminer, 64 de ani, fost vicepresedinte pentru expozitia IT Comdex, organizata de Adelson si desfasurata la Las Vegas. "Iar Sheldon ar fi indeajuns de inteligent incat sa deschida o companie de deratizare", a adaugat el. Adelson, un fost vanzator de produse de panificatie care, in 2006, spunea ca va deveni mai bogat decat Bill Gates, se confrunta in prezent cu puncte de vedere contradictorii in randul managerilor companiei sale. Pe fondul crizei creditelor si al declinului economic care ingheata cresterea industriei jocurilor de noroc, el risca sa piarda o parte din trofeele sale, a precizat John Staszak, analist pentru compania newyorkeza Argus Research. "A prelungit agonia" prin intermediul injectiei de capital. "Viitorul nu suna insa prea bine", a declarat acesta. Las Vegas Sands a pierdut 32 mil. dolari (25,12 mil. euro) in al treilea trimestru al lui 2008.
Compania lui Adelson, cunoscuta pentru cazinoul Venetian din Las Vegas, a anuntat in urma cu cateva zile ca va castiga 1,62 mld. dolari (1,27 mld. de euro) din vanzarea de titluri preferentiale si a 181 de milioane de actiuni la pretul de 5,5 dolari (4,31 euro) fiecare. Acest demers va majora numarul actiunilor companiei cu peste 50%.
Actiunile companiei Las Vegas Sands au scazut martea trecuta de la nivelul de 5,34 dolari la 2,66 dolari, generand un declin anual de 95%. Titlurile au atins un nivel record in octombrie 2007, cand se tranzactionau cu 144 dolari/actiune. Valoarea portofoliului de actiuni detinut de Adelson s-a diminuat puternic la 2 mld. de dolari (1,57 mld. de euro) dupa ce anul trecut inregistrase 32 mld. de dolari.
Indicand riscurile pentru Adelson si pentru compania sa, guvernul din Macao - regiunea administrativa speciala din China de unde Las Vegas Sands inregistreaza doua treimi din vanzarile totale - a anuntat ca va prelua orice cazinou care va fi pus in situatia unui faliment.
Fiu al unui taximetrist imigrant din Lituania, Adelson a crescut in Boston unde impartea o garsoniera impreuna cu parintii, cei doi frati si o sora. Dupa ce a vandut ziare si produse de panificatie in adolescenta, a lucrat in domeniul publicitar, a activat ca si consilier pe probleme de investitii si editor de revista, inainte sa infiinteze Comdex in 1979. S-a mandrit cu includerea sa in lista celor mai bogati americani intocmita de revista Forbes dupa debutul listarii la bursa a companiei Las Vegas Sands in 2004. Ocupant al locului 60 in 2004, cu o avere neta de 3 mld. dolari, el a ajuns pe podiumul miliardarilor, pe locul 3 in 2006, cu o avere estimata la 20,5 mld. de dolari. In acel an, Adelson declara ca si-a dat seama cand il va detrona pe Bill Gates din fruntea listei.
In toata aceasta perioada, Adelson s-a imbogatit mai repede decat oricine altcineva in istorie, "realizand aproximativ un mil. dolari pe ora", a spus Peter Bernstein, coautor al lucrarii "All the Money in the World", un studiu al miliardarilor din lista alcatuita de Forbes.
Forbes a refacut lista de miliardari pentru editia din 27 octombrie, indicand ca averea lui Adelson s-a diminuat cu 4 mld. dolari (3,14 mld. euro) de la 29 august pana la 1 octombrie, cel mai pronuntat declin din randul americanilor care au pierdut cel putin 1 mld. dolari (930 mil. euro). In acest ritm, pierderea sa anuala ar putea deveni, in termeni procentuali, una record in randul miliardarilor americani, potrivit lui Bernstein.
De la colapsul de pe piata bursiera a companiei Las Vegas Sands, Adelson a pierdut aproximativ 3,5 mil. dolari (2,74 mil. euro) pe ora, luandu-se in considerare doar participatia sa. Veniturile cazinourilor din Las Vegas s-au redus, in august, pentru a opta luna consecutiv, acesta fiind cel mai lung sir de scaderi inregistrat din 1983 incoace. Macao a resimtit de asemenea declinul pe fondul scaderii numarului de vizitatori cu 10% in septembrie.
Adelson a mizat mai mult pe piata din Macao decat pe oricare alt cazinou din SUA, anuntand investitii de 12 mld. dolari (9,42 mld. euro) pentru noi hoteluri, cazinouri si cladiri de apartamente care sa transforme regiunea intr-o destinatie turistica pentru mase. In 2004, Sands Macao a fost primul cazinou deschis in stilul specific Las Vegas, urmat trei ani mai tarziu de Venetian Macao. Lucrarile au debutat pentru inca cinci proiecte, printre acestea figurand si blocul turn Shangri-La.
Deciziile luate de Adelson au generat retragerea celorlalti operatori de cazinouri. Pe fondul agravarii crizei subprime a creditelor, Adelson inaugura un zgarie-nori de 50 de etaje, numit Palazzo, adiacent cazinoului Venetian din Las Vegas, aducand astfel pe piata turistica cel mai mare hotel din lume, cu o capacitate de 7.093 de camere.
Steve Wynn, CEO al Wynn Resorts, si-a amanat planul de extindere a companiei in Macao dupa ce guvernul chinez a inceput sa restrictioneze vizele in aprilie 2007. Adelson a considerat in august 2007 ca decizia lui Wynn a fost "eronata".
"Daca Steve Wynn este atat de destept, de ce nu este mai bogat decat mine?", declara Adelson intr-un interviu pentru televiziunea Bloomberg. "Am demonstrat acest lucru de 50 de ori in cursul vietii mele: modifici status quo-ul si atunci castigi".
Wynn Resorts a rezistat picajului asociat veniturilor din jocuri de noroc mult mai bine decat Las Vegas Sands, iar in septembrie a luat locul celui din urma in clasamentul celor mai mari operatori americani de cazinouri dupa valoarea de piata.
Hotelul lui Adelson a ocupat locul trei, dupa Wynn si MGM Mirage. Compania lui Adelson a anuntat pe 10 noiembrie ca va lasa proiectele din Macao pe jumatate realizate, intrucat se concentreaza pe constructia unui nou cazinou in Singapore. Executivii au declarat ca spera sa asigure finantarea pentru finalizarea lucrarilor din Macao in maximum sase luni. "Concluzia este ca existau doua variante in Macao: una era o strategie de crestere prin intermediul banilor imprumutati - Daca tu construiesti, lumea va veni", a declarat Joel Simkins, analist pentru Macquarie Capital din New York, referindu-se la tactica utilizata de Adelson. "Cealalta, specifica lui Steve, indica: Trebuie sa ne specializam pe segmentul de inalta clasa, trebuie sa construim ceva corespunzator", a adaugat el.
Atitudinea lui Adelson i-a adus acestuia o serie de inamici. D. Taylor, secretar trezorier pentru Sindicatul angajatilor din industria culinara din Las Vegas, s-a straduit, fara succes, sa atraga angajatii de la Venetian in sindicatul sau. Acum, sindicatul se apara impotriva unui proces de defaimare intentat de Adelson in Marea Britanie, potrivit lui Taylor. Mai mult, proprietarul de cazinouri a dat sindicatul in judecata in 1997 pentru pichetarea trotuarului din fata cazinoului Venetian. "Aroganta sa se va intoarce impotriva sa", a conchis Taylor.
 
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO