Cum a ajuns Turcia la o creştere economică record de 11%: inflaţie de 13%, şomaj cronic, credite pe bandă rulantă oricui şi teorii de dezvoltare care sfidează logica occidentală

19 dec 2017 Autor: Bogdan Cojocaru

„Modelele de creştere pe care le predică Vestul, lor şi altora, au eşuat. Fondurile suverane de investiţii înlocuiesc pieţele globale de finanţare ca surse de capital, ceea ce permite mai multă independenţă şi planificare statală“, spune un consilier economic al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan (foto). Foto: Hepta

Pentru preşedintele Recep Tayyip Erdogan, creşterea de 11% din T3 este cea mai grozavă din lumea economiilor mari şi o palmă trasă celor care spun că Turcia este o economie slabă.

În viaţa de zi cu zi a turcilor, mai importantă ar fi inflaţia, care este şi mai mare, de13%, cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu. Preţurile alimentelor au un rol esenţial în formarea presiunilor inflaţioniste. Scumpirea cărnii a încins imaginaţia contrabandiştilor care, în noiembrie, luând ca exemplu faimoasa rochie din carne a Lady Gaga, au încercat să aducă ilegal carne în ţară din Geogia, ţara vecină, lipindu-şi hălci pe corp. Pentru că Turcia este dependentă de importurile de petrol şi gaze naturale, revenirea preţurilor petrolului lărgeşte deficitul de cont curent. Scumpiri repetate ale benzinei au ajutat la umflarea inflaţiei. De asemenea, rata şomajului în rândul tinerilor este de 24%.

Pentru preşedintele Erdogan şi guvernul său, important este ca banca centrală să urmeze teoriile economice alternative ale partidului şi să nu încerce să contracareze creşterea preţurilor prin majorarea dobânzilor - dobânzile mici sunt esenţiale în planurile de creştere economică prin îndatorare. Guvenul, care depinde pentru finanţare de fonduri externe, acordă credite mai oricui, chiar şi firmelor cărora băncilor le este teamă să le dea împrumuturi. Erdogan a găsit vinovatul pentru obstacolele din calea prosperităţii: un „lobby al dobânzilor“, un grup conspirator internaţional din ce în ce mai mare de finanţatori, puteri străine şi alte elemente care duc în sus artificial dobânzile  turceşti pentru a vătăma economia, scrie Bloomberg.

„Creşterea este susţinută prin credit. Creşterea creditării este atât de puternică încât împinge mai sus cererea internă. Acesta este un dezechilibru major în economie“, a explicat pentru Financial Times Inan Demir, analist la Nomura. Guvernul a început anul acesta să sprijine cererea printr-un fond de garanţii pentru credite destinat IMM-urilor care oferă garanţii guvernamentale pentru credite de până la 250 de miliarde de lire turceşti (65 de miliarde de dolari). De ani buni, Erdogan insistă pe o teorie ciudată care contrazice metodele moderne de domolire a inflaţiei: importante pentru aducerea sub control a preţurilor sunt dobânzile mici. De aceea, preşedintele pune de mult timp presiune pe banca centrală să nu ridice dobânzile. Săptămâna trecută,  Erdogan şi-a trecut în palmares o mică victorie, notează Bloomberg. Sfidând aşteptările analiştilor occidentali, banca centrală a Turciei a majorat dobânda cheie cu doar 50 de puncte de bază, la 12,75%, trimiţând lira într-un scurt picaj. „Este cumva o glumă“, a reacţionat Tim Ash, strateg la BlueBay Asset Management din Londra. El crede că la o inflaţie de 13%, de două ori mai mare decât ţinta băncii centrale, răspunsul potrivit ar fi fost ridicarea dobânzii cu patru puncte procentuale. „Fie direct, fie inconştient, bancherii au cedat presiunii politice“, a mai spus Ash.

„Nu este posibil ca inflaţia să încetinească într-o ţară în care există dobânzi mari“, a spus recent Erdogan. Luna trecută, preşedintele se plângea că banca centrală a luat-o pe calea greşită cu politica  privind inflaţia „deoarece noi încă n-am intervenit“. La un moment dat, Erdogan l-a acuzat pe fostul guvernator al băncii centrale Erdem Basci de trădare pentru că nu cobora dobânzile suficient de rapid. Erdogan nu este nici pe departe singurul care contestă politicile monetare tradiţionale. Ideea că economiile emergente au structuri atât de diferite faţă de cele dezvoltate încât jongleriile cu masa monetară nu vor funcţiona pentru aducerea inflaţiei sub control a căpătat o atenţie deosebită în America de Sud în anii 1960-1970. Un grup de economişti susţinea că principalul efect al majorării dobânzilor în aceste economii este impunerea unor costuri suplimentare pentru afaceri, care sunt apoi transmise consumatorilor sub forma preţurilor mai mari. Această teorie o promovează Erdogan.

Erinc Yeldan, profesor de ştiinţe economice la Universitatea Bilkent din Ankara a făcut o analiză în 1993 pentru a vedea dacă în Turcia anilor 1980, o perioadă în care inflaţia oscila între 25% şi 135%, şi problemele de structură, nu doar masa monetară exagerat de mare, sunt de vină. A descoperit că da.

Turcia, explică Yeldan, era o economie închisă.  Însă după lovitura de stat din 1980 guvernul a început să se deschidă pieţelor internaţionale şi tranziţia a fost brutală. Însă acele circumstanţe extraordinare nu mai există acum. Teoria lui Erdogan nu mai este valabilă, crede Yeldan. Despre politicile monetare convenţionale se discută mult şi în economiile dezvoltate. Inflaţia slabă persistentă din SUA şi zona euro în pofida unui deceniu de dobânzi foarte mici i-a determinat pe unii economişti şi chiar oficiali ai băncilor centrale să se întrebe dacă politicile concentrate pe inflaţie mai sunt potrivite într-un mediu postcriză deflaţionist. Dacă acelaşi argument se poate aplica economiilor emergente cu inflaţie ridicată, cum este Turcia, este o altă întrebare, apreciază Dani Rodrik, profesor de economie politică internaţională la Harvard. „Însă există un sâmbure de adevăr. Într-o economie în curs de dezvoltare s-ar putea să trebuiască să te obişnuieşti să trăieşti cu o inflaţie de două cifre, ceea ce este OK ca opusul unei inflaţii de 2-3% în economiile dezvoltate“, spune profesorul. Problema cu teoria lui Erdogan privind inflaţia este mai puţin aceea că este evident greşită sau chiar sincer crezută, ci că nu reuşeşte să recunoască situaţia dificilă în care se găseşte Turcia, apreciază Rodrik.

Turcia are un deficit de cont curent de 40 de miliarde de dolari, iar companiile turceşti s-au împrumutat masiv din străinătate, ceea ce face economia vulnerabilă la schimbările bruşte ale fluxurilor globale. În 2007, potrivit unui raport al BERD, Turcia s-a împrumutat cu echivalentul a un sfert din economie pentru a finanţa aceste datorii. Dacă sursele externe de credit seacă, Turcia va trebui să-şi stoarcă cetăţenii de bani, ceea ce va duce la o recesiune acută. „Trebuie să concurezi pe pieţele internaţionale. Cu cât Turcia pare mai riscantă, deoarece se angajează în discursuri ameninţătoare şi la politici economice fără sens, cu atât este mai mare pericolul ca banii să înceteze să mai vină“, a mai spus Rodrik. Unii analişti văd în poziţia lui Erdogan un şiretlic pentru a da vina pe străini şi finanţatori pentru orice problemă economică viitoare. În 2019 se vor ţine alegeri pentru parlament şi preşedinte.

Cemil Ertem, consilier economic al preşedintelui, a expus o parte din principiile economice ale guvernului. Mai degrabă reducerea şomajului decât inflaţia trebuie să fie principala ţintă a politicilor bugetare şi monetare ale Turciei, a scris el. Curba Phillips „ un model economic care sugerează că inflaţia se duce în sus cînd şomajul scade şi invers „ este moartă, spune consilierul. Dacă Turcia măreşte cheltuielile cu infrastructura şi numărul angajaţilor, economia poate înregistra creşteri de două cifre fără stimularea unei inflaţii nedorite.

Erdogan a cerut săptămâna trecută angajatorilor să angajeze fiecare câte doi salariaţi suplimentari.

„Modelele de creştere şi de dezvoltare pe care le predică Vestul, lor şi altora, au eşuat“, continuă Ertem. Fondurile suverane de investiţii înlocuiesc pieţele globale de finanţare ca surse de capital, ceea ce permite mai multă independenţă şi planificare statală, spune consilierul. El a explicat că fondul suveran al Turciei este creat prin îndatorarea companiilor de stat.

Între timp, cererea susţinută  pentru finanţare externă împinge în jos lira turcească. Moneda s-a depreciat cu mai multe de 10% în raport cu dolarul anul acesta, scrie Nikkei. Iar yieldurile obligaţiunilor de stat cresc din cauza relaţiilor din ce în ce mai tensionate ale Ankarei cu SUA şi UE şi a deteriorării situaţiei bugetare. Aceasta arată o oarecare prodenţă din partea investitorilor străini. UE va tăia ajutorul de dezvoltare dat Turciei.

Unii observatori spun că multe firme nu au cash şi că companiile de comerţ sau industriale ţin cheltuielile la minimum. Datoriile către creditori străini ale sectorului public şi privat s-au dublat în ultimul deceniu la 432,3 miliarde de dolari la sfârşitul lunii iunie.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 19.12.2017

 
Cuvinte cheie:
Turcia
, crestere economica
, credite
, inflatie
, dobanzi
, deficit de cont curent
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide