Business Internaţional

Cum declinul Greciei poate lovi coloşi economici precum China

Cum declinul Greciei poate lovi coloşi economici precum China

Foto: Shutterstock

Autor: Bogdan Cojocaru

30.05.2012, 00:07 2177

Deşi reprezintă doar 0,4% din economia lumii, Grecia poate pune în pericol pros­peritatea unor coloşi mondiali precum Rusia şi China, în condiţiile în care investitorii numără zilele până la ieşirea statului elen din zona euro, scrie Bloomberg.

Grexitul ar provoca "pagube colaterale" şi, în cel mai rău caz, ar declanşa o serie de defaulturi suverane în Europa şi hemoragii de capital la bănci, consideră Richard Clarida, analist la Pacific Investment Management Co, unul dintre cele mai mari fonduri de investiţii din lume. Afirmaţiile lui rezonează cu cele ale economiştilor de la Bank of America Merrill Lynch şi JPMorgan Chase, două dintre cele mai mari bănci americane.

Din cauza legăturilor comerciale şi financiare, problemele nu vor rămâne doar în zona euro. JPMorgan estimează că o scădere de un punct procentual a economiei zonei euro ar avea un impact de 0,7 puncte procentuale asupra creşterii în celelalte regiuni. Statele exportatoare precum China sau Marea Britanie ar avea de suferit, iar Rusia, unul dintre cei mai mari producători de materii prime, s-ar confrunta cu reducerea preţului petrolului. Chiar şi SUA ar resimţi simptome similare infecţiei financiare care a urmat colapsului băncii de investiţii Lehman Brothers.
"Foarte mult depinde de ceea ce este făcut pentru limitarea contagiunii din Europa. Dacă se face prea puţin, se va dezlănţui iadul. Dar nu-mi pot imagina că situaţia se va îndrepta către acolo", a spus Barry Eichengreen, profesor la Universitatea din California. Economiştii Citogroup, o altă mare bancă americană, care estimează la 75% probabilitatea ca Grecia să iasă din zona euro, iau în considerare acum ca scenariu de bază plecarea Greciei pe 1 ianuarie 2013. BofA estimează că economia zonei euro se va contracta cu 4% în recesiunea care va urma, declin similar celui care a urmat falimentului Lehman în 2008.
"Dacă laşi Grecia să plece, trimiţi mesajul că a fi membru al zonei euro nu este un statut permanent, ceea ce ar fi un dezastru pentru unele ţări", a atenţionat Laurence Boone, economist la BofA.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO