Business Internaţional

Cum fosti comisari devin consultanti pentru banci de investitii

22.12.2005, 19:07 17

Mario Monti - fostul comisar european care se ocupa de probleme legate de competitie care a oprit fuziunea de 40 de miliarde de euro a General Electric cu Honeywell International - se va alatura in curand echipei Goldman Sachs, pe postul de consultant international, informeaza Financial Times.

Monti, in varsta de 62 de ani, va sfatui banca de investitii Wall Street, in legatura cu piata europeana si cu privire la chestiuni legate de politicile publice globale. El va deveni si membru al institutului de piete globale Goldman, specializat pe influentele pietelor de capital asupra societatii. Numirea sa survine cu doar o zi inainte de mult asteptata hotarare a factorilor de decizie europeni cu privire la corectitudinea opririi fuziunii dintre GE si Honeywell.

Monti a oprit aceasta fuziune, desi legiuitorii anti-trust americani aprobasera deja acest pas. Decizia lui a reprezentat o premiera, fiind pentru prima data cand specialistii europeni au oprit o fuziune aprobata deja de omologii lor din SUA.

Monti a mai incercat oprirea altor trei fuziuni: Airtours-First Choice, Schneider Electric-Legrand si pe cea dintre Tetra Laval si Sidel. Toate cele trei incercari ale sale au fost anulate de catre deciziile Primei Instante a Consiliului European. Supranumit de presa "SuperMario", in timpul guvernarii sale de cinci ani la carma Comisiei, Monti a dus multe discutii in contradictoriu si cu oficialii francezi, cu privire la o serie de ajutoare de stat acordate de acestia. Anul trecut a intentat proces Frantei la Curtea Europeana de Justitie, in urma neplatii de catre producatorul de calculatoare Bull a unui imprumut de 450 de milioane de euro. Tot in ceea ce priveste relatiile sale cu oficialii francezi, merita amintit ca s-a opus salvarii de la faliment a companiei Alstom, specializata in constructia centralelor electrice si a trenurilor. Si-a schimbat decizia numai in urma asigurarilor date de guvernantii de la Paris ca, dupa salvarea Alstom, sectorul public va avea un control mai mare in aceasta.

Goldman Sachs are 26 de consultanti international. Un alt nume mare este cel al lui Thomas Foley, fostul ambasador american in Japonia.

"Mario este un foarte respectat strateg de politici economice si un la fel de respectat economist", a declarat Peter Sutherland, presedintele Goldman Sachs.

Monti, fiul unui bancher din nordul Italiei, si-a luat diploma in economie si marketing la Universitatea Bocconi din Milano in 1965, lucrarea de licenta fiind data la Yale. Momentan este presedintele universitatii din Italia si presedinte al Laboratorului de Economie Europeana si Globala de la Bruxelles.

Monti a fost inainte de acestea profesor de economie si apoi rector al Universitatii Bocconi si membru al Ministerului de Finante, specializat pe sistemul bancar si financiar, unde s-au trasat marile directii ale politicii economice italiene.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO