Intelegerile semnate intre actionarii principali care sprijina consiliile de administratie ale celor mai multe dintre companiile italiene pot duce la luarea de decizii care ascund interese obscure.
In celebra sa carte Principele, Niccolo Machiavelli scria ca "nicio intreprindere nu va reusi decat atunci cand este destul de matura pentru a lua singura decizii de executie". Pentru directorii executivi italieni, cuvintele filosofului florentin vin sa confirme starea de fapt in care acestia se afla, scrie Financial Times.
Alessandro Profumo de la Unicredit si Matteo Arpe de la Capitalia, directori executivi ai celor doua mari institutii bancare, sunt amandoi mentionati ca exemple pentru noua politica corporatista italiana care se lupta pentru transparenta si pentru functionarea in afara influentei actionarilor, in special a investitorilor internationali.
Dar amandoi trebuie sa activeze intr-un mediu de afaceri contaminat de legaturile incurcate dintre actionari si de acordurile de distribuire a puterii, care pot discrimina actionarii minoritari si deplasa interesele investitorilor straini spre tinte necunoscute.
Profumo a confirmat ca intelegerile dintre actionari, mai exact acordurile dintre actionarii principali de a vota astfel incat sa le fie mentinuta dominatia asupra modului in care sunt conduse companiile, "au o influenta negativa". Dar Unicredit, asa cum a precizat Profumo intr-un interviu, nu a putut iesi din grupul care controleaza Mediobanca pentru ca banca de investitii "se afla la intersectia viitoarelor schimbari care vor avea loc in sistemul italian".
Din momentul in care Arpe a venit la Capitalia in 2001, procentajul de actiuni detinut de investitorii straini a crescut de la un nivel nesemnificativ pana la o treime. Dar acestia din urma si alti investitori nou veniti au trecut prin momente grele luna trecuta cand Cesare Geronzi, un influent bancher italian si presedintele Capitalia, a incercat sa obtina suportul actionarilor pentru a-l inlatura pe Arpe in ajunul anuntului rezultatelor record obtinute de banca.
Oamenii de afaceri italieni sunt de acord ca investitiile straine sunt importante pentru ritmul in care se dezvolta economia italiana, astfel ca firmele autohtone nu isi pot permite sa impiedice intrarea fondurilor consistente provenite din partea investitorilor britanici sau americani. Dar ideea ca deciziile se iau in jurul unei mese rotunde si departe de privirile dezaprobatoare ale investitorilor continua sa afecteze perceptia asupra mediului de afaceri italian.
Investitorii straini, potrivit autoritatilor europene, ar cumpara actiuni oriunde in alta parte decat in Italia. In 2005, Italia a avut cel mai scazut nivel de detinere de actiuni de catre investitorii straini din Europa. Investitorii straini au detinut in medie o treime din valoarea actiunilor listate in Europa, comparabil cu doar 13 procente cat au detinut in companiile din Italia.
In ultimii 15 ani, pentru a raspunde ingrijorarilor legate de protectia investitorilor, cel putin trei legi cu privire la guvernarea corporatista au fost emise in Italia, precum si un cod de conduita in companii a fost revizuit si imbunatatit.
Consiliile de administratie ale companiilor italiene sunt in prezent mai independente, actionarii companiilor au mai multa putere, iar deschiderea si transparenta corporatiilor au crescut.
Cercetatorii de la Consob, companie de studiu al pietei, si Banca Nationala a Italiei au realizat un studiu in care precizeaza ca "toate aceste schimbari, care au imbunatatit structura in termeni de functionare la nivel international, au influentat decisiv structura de conducere a companiilor italiene". Cu toate acestea, studiul emis de Consob se incheie cu mentiunea ca in ultimii ani "nu au avut loc schimbari radicale".
Mai mult, numarul intelegerilor semnate de actionari a crescut, inlocuind forme mai vechi de control. In 1990, doar 20 de procente din capitalizarea pietei bursiere din Milano erau controlate de coalitiile dintre actionari. In 15 ani, aceasta proportie a crescut la aproape 50 de procente.
Un exemplu extrem al problemelor de conducere care pot aparea este cel recent de la Capitalia, care este controlata de un grup care detine 31 de procente din pachetul de actiuni al bancii. Nici Geronzi si nici reprezentantii companiei nu au oferit explicatii in acest sens, iar o saptamana de razboi intern a aratat asemenea unei lupte dure purtate intre Italia veche si cea noua.
Dupa ce a iesit supravietuitor, gratie unui armistitiu deloc convenabil si care da putine semne ca va rezista in timp, Arpe a fost aplaudat la scena deschisa de o sala plina de analisti care au rasuflat usurati la anuntarea rezultatelor.
In spatele acestor dispute sta ascunsa intrebarea: ce interese reprezinta acei directori executivi? Asa cum Paolo Scaroni, director executiv al grupului petrolier Eni, explica: "In Marea Britanie, actionarii urmaresc un singur lucru: sa devina bogati. Daca ii saracesti, ii vei nemultumi cu siguranta. In Italia, actionarii importanti pot avea si alte interese decat acela de a se imbogati. Ei sunt interesati de putere".
Davide Serra, administrator de fonduri la Algebris Investments din Marea Britanie si specialist in sistemul bancar italian, spune ca "intelegerile intre actionari incalca interesele acestora, fortele de functionare ale pietei fiind slabite in favoarea unui grup redus de actionari. Un pact semnat intre actionari e legat mai degraba de dorinta de putere si influenta decat de activitatea de conducere a unei companii".
Italia nu este nici pe departe singura tara unde aranjamentele intre grupurile de actionari alunga investitorii. Actionarii cu sentimente anglo-saxone, care sunt in mare parte administratori de fonduri, sunt dezamagiti de Europa continentala, unde actionarii majoritari sunt in mare parte companii industriale sau banci.
Umberto Mosetti, profesor la Universitatea din Siena care consiliaza actionari minoritari, e de parere ca intelegerile intre actionari sunt o trasatura ciudata a Italiei, dar reprezinta una dintre modalitatile de a mentine controlul asupra companiilor listate.
"Intr-un fel sau altul, toate tarile din Europa continentala au mecanisme de protejare a controlului detinut de actionari. Exista actiuni preferentiale in statele nordice, provizioane speciale antipreluare in Germania sau blocarea transferului de directori si interzicerea detinerii de actiuni la companii concurente in Franta", spune Mosetti.
Fondate atunci cand anumiti actionari cad de acord asupra strategiei de conducere, dar si asupra sistemului de votare din cadrul companiei, intelegerile dintre actionari sunt destul de greu de combatut de investitori, chiar daca grupul influent detine mai putin de o treime din actiuni.
Grupurile de actionari isi exercita puterea prin numirea membrilor majoritari in cadrul consiliilor de administratie.
Grupurile din cadrul bancii Capitalia nominalizeaza 14 dintre cei 20 de membri ai consiliului. Compania de imobiliare si producatoare de anvelope Pirelli nominalizeaza 16 din cei 20 de directori ai Telecom Italia, unde Pirelli este indirect actionar, chiar daca Pirelli si restul partenerilor de dimensiuni mai reduse detin mai putin de un sfert din pachetul de actiuni al Telecom Italia.
Membrilor care fac parte din aceste grupuri li se da dreptul de a achizitiona actiunile oricarui investitor care decide sa paraseasca grupul. Daca este facuta o oferta de cumparare din exterior, regulile intelegerii sunt dizvoltate prin lege, dar multi dintre analisti considera ca existenta pactului in sine este o piedica in calea posibilelor oferte de cumparare.
Grupurile implicate in astfel de intelegeri pun pret pe factorul de stabilitate pe care il aduc in cadrul companiei. Stabilitatea este un subiect in stransa legatura cu micile companii conduse de familii care inca domina economia italiana si care continua sa fie un principiu care guverneaza mentalitatea celor care conduc companii listate la bursa.
Scaroni considera ca regulile si codurile de conduita au avut efectul de a "muta conducerea corporatiilor intr-un sector mai transparent", dar este de parere ca nu intotdeauna sistemul anglo-saxon a fost adaptat in mod eficient, deoarece companiile italiene listate s-au nascut tocmai din astfel de afaceri de familie. Codurile de conducere corportatista din Marea Britanie se bazeaza pe companii care nu au in vedere existenta unui actionariat influent.
"Nu este o legislatie pe masura regulilor si companiilor de aici", continua Scaroni.
Stabilitatea garantata de existenta intelegerilor dintre actionari este consolidata atunci cand companiile detin actiuni intre ele, o modalitate italiana mai veche de impartire a puterii in cadrul aceluiasi grup care dispune de cantitati limitate de capital.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
