Business Internaţional

De nevoie, guvernul chinez se implica in brokeraj

06.01.2004, 00:00 15



Guvernul chinez a preluat controlul asupra celei de-a cincea mari companii de brokeraj a tarii, in urma acuzatiilor de coruptie si de management incorect ce i s-au adus acesteia. Aceasta decizie scoate in evidenta situatia financiara delicata a industriei titlurilor mobiliare din China, subminand in acelasi timp increderea in piata de actiuni a acestei tari.



China Southern Securities a fost transferata sub administratia autoritatii de reglementare a pietei chineze de actiuni si a guvernului municipal al orasului Senzhen, aflat la granita de sud a Chinei cu Hong Kong-ul, unde isi are sediul firma de brokeraj.



"China Southern Securities desfasura activitati ilegale si incalca reglementari," se spunea intr-o nota ce anunta ca guvernul preia controlul asupra firmei de brokeraj pentru a "proteja drepturile legale ale investitorilor si creditorilor".



Totusi, in ciuda suspendarii tuturor membrilor consiliului de conducere al firmei si al echipei de management, firma va ramane deschisa pentru tranzactii, conform oficialilor. "Toate activitatile incorecte sau ilegale vor fi sanctionate".



Analistii acestei industrii spun ca este putin probabil ca firma, care este considerata practic insolvabila, sa fie declarata falimentara din cauza socului foarte mare pe care un astfel de anunt l-ar produce in randul investitorilor de pe piata, deja foarte fragila. In trecut, firmele chineze de brokeraj aflate in situatii similare au fost achizitionate de rivale mai puternice sau salvate de banca centrala.



Totusi, se asteapta ca ancheta din jurul firmei de brokeraj sa aduca la lumina situatia dificila cu care se confrunta industria chineza de brokeraj, ce a inregistrat o scadere de 32% a preturilor la actiuni de la mijlocul anului 2001. Conform cifrelor oficiale, 98 din cele 131 firme de brokeraj ale tarii au inregistrat o pierdere combinata de 495 milioane de dolari pe primele noua luni ale anului 2003.



Kan Zhindong, fost presedinte al Southern Securities, adus de guvernul local al orasului Senzhen pentru a salva compania, a demisionat recent. Acesta a declarat pentru un ziar local ca din cauza unor dispute interne, consiliul de conducere al companiei nu s-a mai putut intruni timp de peste un an.



Acesta a adaugat ca au existat mai multi factori ce au generat aceasta situatie, printre care investitiile prea mari in sectoare mai putin importante, cat si promisiunile facute investitorilor, ce se refereau la rate garantate de profit.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO