Business Internaţional

De urmărit astăzi: datoria franceză. Franţa dă piept cu pieţele pentru prima dată în 2012

De urmărit astăzi: datoria franceză. Franţa dă piept cu pieţele pentru prima dată în 2012

Autor: Iulian Anghel

05.01.2012, 11:05 509

Primul test al pieţelor pentru datoria franceză va fi dat astăzi când Parisul lansează primele emisiuni de obligaţiuni pe termen lung. Obiectivul: să plaseze obligaţiuni de trezorerie de 7-8 mld. euro cu scandeţă în 2021, 2023, 2035 şi 2034. Ieri, Germania a deschis balul în zona euro, cu o emisiune de obligaţiuni pe zece ani, dar operaţiunea nu a fost suprasubscrisă cum se aştepta, în ciuda statutului de valoare de refugiu a obligaţiunilor Băncii Centrale Germane, Bundesbank.

Bundesbank a păstrat titluri de un miliard de euro pentru a le vinde ulterior pe piaţa secundară. Germaniei intenţiona să vândă obligaţiuni de 5 mld. euro, iar ofertele primite s-au situat la 5,14 miliarde de euro, în pofida statutului de plasament sigur al obligaţiunilor germane. Randamentul titlurilor a coborât de la 1,98% în noiembrie la 1,95%, ieri.

Pe de altă parte, din Franţa vin veşti bune. În ciuda unei activităţi economice fără viaţă, execuţia bugetară pe 2011 ar trebuie să fie încurajantă, potrivit Les Echos. Cheltuielile statului au scăzut pentru prima dată în valoare absolută, iar autorităţile aşteaptă cu seninătate rezultatele, convinse fiind că şi-au respectat obiectivul de deficit public de 5,7% din PIB în 2011, după un deficit de 7,1% din PIB în 2010.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO