Business Internaţional

Deflatia va fi inamicul numarul unu al Fed si BCE

05.01.2009, 16:41 25

Banca centrala a Statelor Unite (Fed) si Banca Centrala Europeana (BCE), institutii care faceau eforturi la jumatatea anului trecut pentru combaterea inflatiei record, s-ar putea confrunta, cu numai cateva luni mai tarziu, cu un posibil fenomen de deflatie, pe fondul recesiunii economiei globale.

Deflatia (rata anuala negativa de evolutie medie a preturilor) conduce la intarzierea achizitiilor atat din partea consumatorilor, cat si dinspre mediul de afaceri si genereaza accentuarea fenomenului de recesiune.
Presedintele Fed din San Francisco Janet Yellen si vicepresedintele BCE Lucas Papademos au subliniat riscurile legate de deflatie la reuniunea anuala a American Economics Association. "Este din ce in ce mai probabil ca inflatia sa cada la niveluri indezirabile", a declarat Yellen.
In acest context, Fed si-ar putea extinde masurile neconventionale de politica monetara, dupa ce a ajuns deja, in decembrie, la dobanda de politica monetara zero, a aratat ea. Totodata, oficialul Fed a sugerat administratiei Obama sa adopte un program agresiv de cheltuieli publice, anticipand perspective pesimiste pentru economie. Yellen nu a tinut cont in argumentarea prezentata la reuniune de unele prognoze recente, care anuntau redresarea economiei americane in a doua jumatate a acestui an.
"Furtuna economica si financiara cu care ne confruntam astazi genereaza riscuri ridicate pentru o perioada indelungata de stagnare - rezultat extrem de rau. Chiar si in contextul unor masuri viguroase ale Fed pentru deblocarea pietelor de credit, este foarte probabil sa urmeze un interval extins de slabire pentru economie", a afirmat oficialul american.
Pe de alta parte, Papademos a spus ca BCE ar putea aplica noi reduceri ale dobanzii de politica monetara, necesare pentru sustinerea cresterii economice in zona euro si combaterea deflatiei. "Vom face tot ceea ce este necesar, prin masuri de politica monetara potrivite atat ca amploare, cat si ca sincronizare, pentru a asigura stabilitatea preturilor."
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO