Business Internaţional

Deja vu pe pietele bursiere: cresteri majore si corectii ale actiunilor din sectorul tehnologic

15.03.2004, 00:00 23



Judecand dupa cresterea spectaculoasa a cursurilor bursiere in domeniul tehnologic, si ameliorarea brusca a optimismului investitorilor, unii analisti ar putea fi inclinati sa creada ca au avut un "deja-vu" in 2003, amintindu-si de perioada aproape identica de la sfarsitul anilor 1990. Ca si atunci, in 2003 majoritatea companiilor de interes la bursa au fost unele riscante, apartinand sectorului tehnologic si al comunicatiilo, comenteaza Wall Street Journal.



Spre exemplu, NTL, cea mai mare companie de cablu TV din Marea Britanie, care este cotata pe Nasdaq, abia iesise din faliment in ianuarie 2003, pentru ca apoi sa aduca profituri de 1.309,1% celor suficient de inspirati pentru a paria pe aceasta carte. Actiunile NTL, cele mai profitabile anul trecut, au fost urmate in clasament de actiunile unro companii cu capitalizare mica, precum XM Satellite Radio, Sonus Networks si NII Holdings.



Numele mai cunoscute din domeniul tehnologic au avut o evolutie buna in al noualea clasament anual realizat de Wall Street Journal, Shareholder Scoreboard. Producatorul de fibre optice Corning a adus castiguri de 215%, iar furnizorul de echipamente optice Juniper Networks si Yahoo s-au situat in jurul aceleiasi valori, fara a ajunge insa intre primele 25 de pozitii din top.



In 2003, pe masura ce redresarea economiei americane a inceput sa para plauzibila, investitorii s-au grabit sa mizeze pe actiunile companiilor de servicii tehnologice, de telecomunicatii, broadcasting si sisteme de distributie cu un entuziasm nemaiantalnit de la "balonul de sapun" din 2000.





Ce se intampla pe termen lung?



Aceste modificari de tendinte sunt insotite de anumite riscuri, care reies foarte bine din Shareholder Scoreboard. Chiar daca avansul luat de sectorul tehnologic in 2003 s-a situat cu mult peste media pietei, actiunile din domeniul tehnologiei au ramas printre cele mai slabe performante pe un orizont mai indelungat de timp, pe perioade de trei sau cinci ani. Mare parte dintre cele mai profitabile companii pe 2003 sunt nume cunoscute pentru castiguri mici, sau companii cu situatii financiare precare.



Rezultatele acestor clasamente reflecta "efectele conexe unor diverse crize prin care au trecut diferite domenii din economia americana" in ultimii ani, este de parere Christopher Kenney, vicepresedinte al companiei de strategie corporatista globala L.E.K. Consulting care a procesat datele folosite la intocmirea raportului Wall Street Journal. Telecomunicatiile, companiile energetice si cele de infrastructura au fost afectate de prea multe investitii in capacitatea de productie, ceea ce a corectat dupa anul 2000 cursurile bursiere mult umflate din aceste sectoare. Acum, investitorii observa nu numai redresarea acestor domenii, ci "succese obtinute pe o scara mult mai larga din economie", spune Kenney.



Shareholder Scoreboard arata cat de bine sau cat de prost sau descurcat, din punctul de vedereal evolutiei cursului bursier, unele dintre cele mai cunoscute companii americane, si unele dintre cele mai putin cunoscute, pe perioade de timp de un an, trei, cinci si zece ani. Raportul este de fapt un clasament al celor mai marcante 1.000 de companii, din 76 de ramuri industriale, derivat din compozitia indicelui Dow Jones U.S. Total Market Index. Cele mai mari 1.000 de companii detineau la sfarsitul anului 2003 o valoare de piata cumulata de 11,9 trilioane dolari (9,6 trilioane euro). Indicele a fost conceput pentru a reflecta 95% din capitalizarea totala a pietei de capital americane, si este compus din 1.600 de companii, cu o capitalizare de piata de 12,4 trilioane dolari.



Sectorul financiar la randul sau a avut o evolutie pozitiva anul trecut, mai ales categoria de firme de servicii de investitii de dimensiuni mici, precum Knight Trading Group, Ameritrade Holding si E*Trade Financial, deoarece redresarea burselor au stimulat cresterea volumului de tranzactii. Astfel, o mare parte dintre sectoarele industriale s-au bucurat de primul an incheiat cu evolutii pozitive din 1999, iar indicele bursier reprezentativ Standard & Poor's 500 a crescut cu 28,7%.





Rasturnarile de situatii



Increderea investitorilor s-a modificat in 2003 "de la pesimism la optimism", observa James Paulsen, director de strategii de investitii la Wells Capital Management. Domeniul tehnologic, care a condus cresterea bursiera anul trecut a fost chiar sursa pesimismului din ultimii ani", observa acesta.



Au existat insa rasturnari de situatie in ambele sensuri. Cu un an in urma, Eastman Kodak era cea mai profitabila companie din Dow Jones industrial Average, in vreme ce in 2003 ocupa prima pozitie printre cele mai slabe peformante ale anului. De asemenea Kraft Foods a avut o evolutie inferioara asteptarilor, actiunile sale depreciindu-se cu 15,4% in 2003.





Ce ascunde viitorul?



Din pacate analiza celor mai bune performante din ultimul an, sau chiar din ultimul deceniu, nu poate garanta profiturile viitoare. Chiar actiunile Dell, cel mai bun performer din ultimii zece ani, au avut cateva momente de restriste de-a lungul anilor. De aceea, raportul WSJ poate servi ca punct de plecare pentru cercetari viitoare. Trebuie avut insa in vedere faptul ca uneori factorii succesului care duc o companie in topul celor mai performante pot fi elemente de circumstanta, precum lansarea unui produs nou sau a unei noi echipe de management. Daca acelasi element pozitiv se mentine si in viitor, compania ar putea avea o sansa pe termen lung.





Pe domenii de activitate



Un clasament realizat in randul celor 76 de ramuri industriale insoteste in acest an Scoreboard. Reflectand revitalizarea interesului investitorilor in domeniul tehnologic, cel mai performant domeniu industrial a fost cel al serviciilor de internet, cu o profitabilitate de 171%, fata de minus 4,2%, cu un an in urma. Totusi, aceasta ramura indutsriala are doar doua reprezentante in Scoreboard, Yahoo si EarthLink, deoarece clasamentul cuprinde doar companiile de mari dimensiuni. Tot o crestere medie de aproape100% au obtinut companiile de semiconductori (103%) si tehnologia comunicatiilor si retele de conducte, ambele cu 95,7%. "Este insa periculos sa tragem prea multe concluzii din rezultatele anului trecut", avertizeaza analistul financiar Jeffrey Fisher. "Cei mai buni performeri ai anului trecut ar putea fi, in unele cazuri, supra-evaluati".





Cel mai bun: NTL trebuie sa se ridice la inaltimea asteptarilor



Cativa ani la randul, termenii ce descriau cel mai bine situatia NTL, cea mai mare companie britanica de cablu TV, variau de la "ingropata in datorii", la "falimentara". Acum, NTL pare sa fi obtinut cea mai performanta evolutie a pretului sau bursier in 2003, conform Shareholder Scoreboard. Un dolar investit aici la sfarsitul anului 2002 valora, un an mai tarziu, 14$, in vreme ce o investitie similara in indicele bursier Standard & Poor's ar fi produs 1,287$.



Cresterea brusca a pretului actiunilor companiei a inceput de la un nivel extrem de scazut, dupa iesirea companiei din faliment, in ianuarie 2003. Dupa ce a incheiat anul 2002 la un curs de 4,95$ pe actiune, valoarea sa a crescut pana la 69,75$ pe actiune, dupa ce s-a listat pe Nasdaq la jumatatea lunii ianuarie. Compania inca mai pierde bani, si se afla departe de a egala performantele sale bursiere cu cele economice. NTL incearca sa recastige acum piata britanica prin tripla sa oferta, de servicii TV, telefonie si acces la internet de banda larga.



Cea mai mare problema cu care se confrunta compania in prezent este reducerea anularii de abonamente, dupa care compania poate spera sa-si creasca veniturile obtinute pe abonat, daca isi va putea convinge clientii sa opteze pentru mai multe dintre serviciile pe care le ofera. Rata de renuntare la abonamente a scazut la 13,2% in ultimul trimestru din 2003, de la 15,9% in anul precedent, dar la mare distanta de rata de 9,6% obtinuta de British Sky Broadcasting.





Cel mai slab: Kodak, cu mai putine zambete, cea mai slaba veriga



Vanzarile de filme fotografice au scazut in tarile dezvoltate anul trecut, in favoarea tehnologiei digitale. Castigurile au scazut dramatic cu 64% in al treilea trimestru al anului si cu 83% in ultimele trei luni din 2003. La sfarsitul lunii septembrie gigantul industriei fotografice a uimit analistii financiari de pe Wall Street, reducand dividendul distribuit cu 72% pentru a finanta reorientarea spre fotografia digitala.



Cele trei agentii internationale de evaluare financiara au declasat ratingul de credit al companiei la doar o gradatie deasupra statutului de "junk", care desemneaza actiuni cu risc ridicat, unde nu sunt recomandate investitiile, iar cursul bursier a plonjat la minimul din ultimii douazeci de ani.



Rochester, compania newyorkeza care a popularizat fotografiile cu peste 100 de ani in urma, a fost cel mai prost actor la bursa, depreciind o mie de dolari investiti la inceputul anului in actiunile sale la 762$, fata de suma de 1.287$ care s-ar fi obtinut daca investitia s-ar fi realizat in indicele bursier Standard & Poor's 500.



Fata de anul precedent, schimbarea a fost una socanta. In 2002, actiunile Eastman Kodak au crescut cu 19% in contextul unui declin general al pietelor, iar compania oferea unul dintre cele mai generoase dividende din topul Fortune 500. Oficialii grupului asigurau investitorii ca afacerea principala Kodak, bazata pe fotografia clasica, va ramane robusta mult timp.



In prezent, Kodak isi concentreaza eforturile in sensul cresterii afacerilor sale in trei domenii importante ale fotografiei digitale: fotografia de consum, redarea imaginilor folosite in medicina, si imprimare comerciala. Compania intentioneaza sa cheltuie 3 miliarde de dolari p eachizitii si investitii interne, si va concedia 15.000 de angajati in urmatorii trei ani.





Numai o simpla corectie?



Actiunile din sectorul tehnologiei au suferit o reducere in aceasta saptamana, analistii punand misarea pe situatia economica. Indicele Nasdaq, care include companii din sectorul tehnologiei informatiilor, a scazut in mod constant in ultima perioada, trecand sub pragul psihologic de 2000 de puncte. De la varful de 2150 depasit in a doua jumatate a lunii ianuarie, indicele Nasdaq ajunsese joi la 1943 de puncte. Hank Hermann, director la banca de investitii Waddel & Reed, considera ca declinul reflecta nesiguranta investitorilor in ceea ce priveste cresterea continua a economiei. "Actiunile companiilor din sectorul IT sunt puternic legate de activitatea economica. Cum in aceasta privinta nu mai sunt siguri de nimic, investitorii isi incaseaza castigurile obtinute", a declarat Hermann pentru Financial Times.



Nasdaq a fost urmat de Dow Jones Industrial Average (DJIA), care a scazut cu peste 280 de puncte de pe 11 februarie, cand atinsese maximul acestui an.



Multi analisti spun ca nu sunt surprinsi de recentul declin al pietelor, sustinand ca era necesara o corectie dupa acensiunea de anul trecut.



Hugh Johnson, director de investitii la First Albany Corporation, a afirmat ca investitorii vor sa iasa din sectorul IT, precum si din cel al sanatatii. "In mod normal, cand pietele intra in al doilea an de crestere, lucrurile incep sa se calmeze", spune Johnson.
andreea.melinte@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO