Business Internaţional

Deşi ţara se află în pragul colapsului economic, preşedintele venezuelean majorează salariile şi distribuie locuinţe sociale

Deşi ţara se află în pragul colapsului economic,...

Autor: Bogdan Cojocaru

02.05.2017, 00:00 497
În ajunul Zilei Internaţionale a Muncii, preşedintele Nicolas Maduro al Venezuelei, ţară aflată în pragul colapsului economic, a anunţat cel de-al treilea val de majorări salariale din acest an în condiţiile în care turbulenţele sociale se amplifică. Anul acesta s-ar putea organiza alegeri locale, scrie Deutsche Welle. Cu cele mai recente majorări salariale, de 60% (pentru salariul minim pe economie), şi subvenţiile obligatorii pentru alimente, un salariat are un venit minim de 200.000 de bolivari pe lună, adică mai puţin de 46 de euro (50 de dolari) la cursul pieţei negre. În aceeaşi emisiune televizată în care şi-a anunţat creşterile de salarii, Maduro şi-a repetat apelurile la dialog cu opoziţia şi a indicat că anul acesta ar putea fi organizate alegeri. „Suntem aici pentru a avea grijă de muncitori, de cei mai modeşti, şi nu de privilegiile oligarhilor“, a spus Maduro. De când acesta a devenit preşedinte, în 2013, salariile au fost majorate de 15 ori. El a mai anunţat un bonus de „război economic“ pentru pensionari care ar trebui să compenseze ce se pierde prin ceea ce el descrie încercările opoziţiei de a ruina economia. Oficiali din mai multe regiuni au înmânat duminică cheile a sute de apartamente noi, dintre care unele au fost construite cu finanţare din China. Programul de locuinţe sociale a fost iniţiat de preşedintele Chavez, iar prin el au fost construite 1,6 milioane de locuinţe. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO