PreÅ£ul cărnii a atins un record al ultimilor 20 de ani la nivelmondial, în condiÅ£iile în care cererea puÂterÂnică venită dinpartea ţărilor emerÂgente a coincis cu o scădere a producÅ£iei încazul unor exportatori tradiÅ£ionali precum Statele Unite ÅŸiAustralia, scrie FinanÂcial Times.
Indicele preţului cărnii calculat de Organizaţia pentru Alimentaţieşi Agricultură (FAO) din cadrul ONU a urcat în augsut până la celmai ridicat nivel de după 1990, situându-se cu 16% în creştere faţăde aceeaşi lună a anului trecut, după ce preţul cărnii de oaie aatins un maxim al ultimilor 37 de ani, iar preţul cărnii de vită aavansat până la recordul ultimilor doi ani. Şi carnea de porc, darşi cea de pui s-au scumpit în ultima perioadă.
"A existat o cerere susÅ£inută din partea Asiei ÅŸi a OrientuluiMijlociu atât pentru carnea de vită, cât ÅŸi pentru cea de oaie", adeclarat Pedro Arias, economist în cadrul FAO. "ÃŽnsă jucătorii depe această piaţă nu au reuÅŸit să satisfacă ceÂrerea pentru căefecÂtiÂvele de animale au fost reduse", a mai spus Arias.
CreÅŸterea subită a preÅ£urilor a atras o serie de speculanÅ£i pe ceeace, în alte cirscumstanÅ£e, este doar o piaţă de nişă la bursa demărfuri de la Chicago (Chicago Mercantile Exchange - CME). Numărulde contracte realizate pe CME pe carnea de aniÂmale în viu a urcatcu o treime de la începutul anului. ÃŽnsă executivii, traderii ÅŸianaliÅŸtii din industria cărnii susÅ£in că majorarea preÅ£urilor nu sedatorează decât cererii ridicate ÅŸi ofertei scăzute ÅŸi nicidecumevoluÅ£iilor de pe bursă. ProducÅ£ia de carne a stagnat în cazulcelor mai importante ţări exportatoare din acest sector, încondiÅ£iile în care efectivele de animale s-au împuÅ£inat, ca urmarefie a secetelor severe din Australia ÅŸi America Latină, fie apreÅ£urilor mici de la începutul anilor 2000, motiv pentru carefermierii au decis să reducă numărul de animale. Åži costurileridicate cu furajele au avut contribuÅ£ia lor la aceastăsituaÅ£ie.
Naţiunile emergente cer mai multăcarne
În acelaşi timp, clasa de mijloc din state emergente puterniceprecum China sau Brazilia, care se află în expansiune, este din ceîn ce mai interesată de o dietă bogată în proteine, punând astfelpresiune pe această industrie prin cererea sa susţinută.
Eddie Troutman, reprezentant al grupului american Cargill, a spuscă este foarte pesimist în ceea ce priveşte exporturile de carne devită din următorii ani.
Contractele futures pentru carne de vită în viu de la CME au ajunsluna trecută până la circa 2,2 dolari (1,7 euro) per kilogram, celmai ridicat nivel din ultimele 22 de luni şi destul de apropiat derecordul stabilit în 2008. Preţul pentru carnea de oaie de origineaustraliană a avansat până la peste 12,2 dolari australieni (8,64euro), un maxim al ultimilor 36-37 de ani.
CreÅŸterea preÅ£ului cărnii survine pe fondul temerilor cu privire lamajorarea preÅ£urilor alimentelor, după ce seceta din Rusia adisÂtrus o parte însemÂnată din recolta de cereale a ţării,provocând o creÅŸÂtere bruscă a preÅ£ului grâului ÅŸi al altorcereale.
În Arabia Saudită, stat ce depinde puternic de importurile dealimente, preţul cărnii roşii a urcat cu 12% în perioadafebruarie-iulie, potrivit lui John Sfakianakis, economist-şefpentru Banque Saudi Fransi. "Creşterea preţurilor la alimente va fiuna dintre principale cauze ale majorării inflaţiei de anulacesta", a explicat Sfakianakis.
Cine câştigă din această situaţie?
Pe de altă parte, fermierii nu pot decât să se bucure de aceastăsituaţie.
"Avem parte în prezent de un business foarte bun de export cătreţări care nu au avut economii chiar atât de devastate derecesiune", explică şi Craig Uden, un fermier din statul americanNebraska. Pentru anul acesta, estimările Statelor Unite vizează unavans de 13% pentru exporturile de carne de vită şi de 9,1% pentrucele de carne de porc. Principalele destinaţii de export suntţările emergente.
În Brazilia, al doilea mare producător de carne de vită dupăStatele Unite, consumul de carne este aşteptat să crească până laun nou record anul acesta, conducând astfel la o reducere aexporturilor din domeniu.
De asemenea, consumul de carne de porc din Rusia, Brazilia,Vietnam, Mexic şi Coreea de Sud este estimat să urce în 2010, deşiîn o parte dintre aceste ţări se găseşte la un nivel inferior celuide dinainte de izbucnirea crizei financiare. Mai mult, Brazilia,Rusia şi India, alături de statele europene, consumă mai multăcarne de pui.
ÃŽn Orientul Mijlociu, una dintre cele mai importante regiuniimportatoare de carne din lume, cererea pentru carnea de miel ÅŸioaie este "puternică ÅŸi tot în creÅŸtere", a afirmat Gwendolen Rees,analist în cadrul Biroului australian de agricultură ÅŸi resurseeconoÂmice.
O scădere semnificativă a efectivului de animale la nivelulAustraliei, unul dintre producătorii de seamă de carne de miel şioaie la nivel mondial, "a însemnat că deşi există cereresemnificativă pentru această carne, pur şi simplu nu mai suntatâtea animale care să o susţină", potrivit lui Rees.
Cu toate acestea, comerţul cu carne este destul de inegal la nivelglobal, astfel că tendinţele privind preţul cărnii nu sunt vizibileîn toate colţurile lumii. Spre exemplu, China, ale cărei importuride petrol şi minereuri pot da peste cap preţurile la nivel mondial,nu are aceeaşi influenţă în industria cărnii. China îşi satisfacepe cont propriu consumul intern de carne de porc, spre exemplu.
Preţul alimentelor sare în aer
Creşterea preţului grâului a determinat în august cel maiimportant avans lunar al preţurilor alimentelor, de după noiembrie2009, potrivit FAO, scrie AFP. Indicele preţului alimentelorcalculat de FAO a atins cel mai ridicat nivel din ultimele 23 deluni, urcând cu cinci procente, până la 176 de puncte. Creşterea"reflectă plusul brusc al preţului grâului la nivel internaţional,ca urmare a secetei din Rusia şi a restricţiilor impuse de aceastăţară în ceea ce priveşte comerţul de cereale", se arată într-uncomunicat emis de FAO. Organizaţia internaţională a estimat că înciuda acestor circumstanţe nefaste, recolta de grâu de anul acestava fi a treia cea mai mare din istorie, ridicându-se la 646 demilioane de tone, în scădere cu cinci procente faţă de 2009. Dincauza condiţiilor meteo nefavorabile, recoltele de pe circa zecemilioane de hectare de teren arabil au fost distruse în Rusia.Kremlinul a şocat pieţele internaţionale după ce a anunţat căîncepând cu 15 august va interzice exporturile de grâu pentru amenţine preţurile interne la un nivel rezonabil şi pentru a asiguranecesarul de furaje pentru industria creşterii animalelor.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels