Business Internaţional

Economia americana, intre atacurile de la 11 septembrie si criza subprime

11.09.2007, 19:11 25

In momentul producerii atacturilor teroriste din 11 septembrie 2001, perspectivele economiei americane erau destul de sumbre. Inainte de atacuri, atat economia, cat si bursa fusesera puternic afectate de caderea neasteptata a companiilor high-tech.
Prabusirea indicelui NASDAQ a sters mii de miliarde de dolari din valoarea actiunilor companiilor high-tech. Castigurile companiilor incluse in cadrul indicelui Standard & Poor's 500 se aflau in scadere.
Atacurile din 11 septembrie au accentuat declinul economiei SUA, profiturile realizate de companiile din unele industrii reducandu-se drastic. Razboaiele care au urmat, din Afganistan si Irak, au afectat si ele sectorul afacerilor si increderea consumatorilor.
Totusi, la inceputul anului economia se afla intr-o stare remarcabila. In primele momente de dupa producerea atacurilor teroriste, cand nori negri de praf invaluiau New York-ul, cine ar fi crezut ca va urma o perioada de prosperitate?
Cine ar fi crezut ca preturile locuintelor vor urca in cele din urma pana la niveluri record si ca un procent mai mare decat niciodata de familii vor ajunge sa-si cumpere locuintele? Ca ratele dobanzii vor ajunge la niveluri foarte scazute si ca piata de actiuni va creste cu aproximativ o treime, in ciuda cresterii accentuate a deficitului bugetar? Nimeni nu privea atunci aceste aspecte ca pe cauze ale unui nou dezastru: criza de pe piata creditelor ipotecare care ar putea afecta pana la doua milioane de americani.
Cine ar fi crezut, totusi, in septembrie 2001, ca sectorul de business va continua
sa-si sporeasca eficienta in mod considerabil prin intermediul investitiilor in tehnologie si reorganizarea locurilor de munca, in conditiile in care rata somajului a scazut pana la 4,7%? Ca India, China si cateva alte tari aflate in curs de dezvoltare urmau sa devina puteri economice globale, directionandu-si totusi economiile in crestere catre Statele Unite? Ca economia americana urma sa inregistreze o rata medie anuala de crestere de 3% si ca profiturile companiilor urmau sa creasca in ciuda triplarii aproape a preturilor petrolului si benzinei?
Acest scenariu incepe sa se schimbe si sa semene tot mai mult cu cel din septembrie 2001, doar ca acum cauzele sunt altele, dar isi au radacinile in deciziile luate de autoritatile americane si de banca centrala in incercarea de a limita efectele atacurilor teroriste. Cea mai importanta decizie, reducerea drastica a dobanzilor, coroborata cu aparitia instrumentelor financiare complexe pe piata ipotecara, au determinat ceea ce poate fi numit "un nou 11 septembrie" pentru economia SUA: caderea pietei creditelor ipotecare cu risc ridicat. Aceasta cu siguranta va afecta economia SUA si chiar si pe cea mondiala.
Ritmul de crestere al economiei mondiale ar putea avea de suferit in urmatoarele luni, de vreme ce efectele crizei americane au inceput sa se resimta si pe pietele din Asia si Europa, scrie Bloomberg. Luna august a reprezentat un punct de cotitura pentru economia mondiala, dupa ce in ultimele 18 luni aceasta s-a dovedit imuna in fata incetinirii ritmului de crestre al economiei americane, inregistrand un ritm de crestere anual de 5%.
In ultima luna, criza americana a inceput sa se extinda dinspre piata imobiliara spre cea a bunurilor din import, afectand vanzarile companiilor straine, un exemplu fiind producatorul nipon de automobile Toyota Motor. Mai mult, cresterea brusca a costurilor de creditare, care a urmat prabusirii pietei creditelor ipotecare riscante, a afectat pietele financiare din intreaga lume.
"De data aceasta, criza americana va afecta intr-o masura semnificativa economia mondiala", a declarat Raghuram Rajan, fostul economist sef al Fondului Monetar International. "Nu cred ca va fi vorba de o involutie a economiei mondiale, ci mai degraba de incetinirea ritmului de crestere", a adaugat el.
Daca ritmul de crestere al economiei americane va cobori sub nivelul de 2%, dupa 2,3% in primul semestru, ritmul de crestere al economiei globale va inregistra doar o incetinire usoara, pana la 4,75%, conform estimarilor Morgan Stanley si Global Insight. Insa, o eventuala recesiune a economiei americane ar afecta economia mondiala intr-o masura semnificativa, ritmul de crestere al acesteia putand cobori pana la 3,5% sau mai jos, arata aceleasi estimari.
"Daca economia americana se confrunta cu o criza majora, restul lumii va resimti impactul acesteia, in mod inevitabil", considera Otmar Issing, fostul economist-sef al Bancii Centrale Europene.
Confruntati cu tulburarile de pe piata financiara internationala, strategii bancilor centrale din Europa, Marea Britanie, Canada, Australia si Coreea de Sud au renuntat la planurile de a majora rata de referinta a dobanzii. In Statele Unite, brokerii pariaza pe faptul ca strategii bancii centrale americane vor reduce rata de referinta a dobanzii la urmatoarea sedinta a bancii, programata pentru 18 septembrie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO