Business Internaţional

Economia britanică poate pierde aproape 500 de miliarde de lire dacă angajaţii nu se vor întoarce la birouri. Astfel, output-ul se va întoarce la nivelurile pre-pandemie abia în 2025

Economia britanică poate pierde aproape 500 de miliarde...

Autor: Eduard Ivanovici

31.08.2020, 16:41 184

Economia britanică poate pierde aproape 480 de miliarde de lire dacă angajaţii nu vor reuşi să se întoarcă la birouri, arată un studiu citat de The Guardian.

Douglas McWilliams, fost consilier economic în cadrul Confederaţiei Industriei Britanice, a declarat că economia nu se va întoarce la nivelurile pre-pandemie până în 2025 dacă lucratul de acasă va continua în forma actuală.

„Dacă vom continua să lucrăm de acasă când cel puţin jumătate din angajaţi îşi doresc să se reîntoarcă la birou, riscăm să ne transformăm într-o economie care turează în permanenţă la 90% din capacitate”, spune McWilliams.

Studiul, realizat de Centre for Economics and Business Research (CEBR), a fost publicat într-un moment în care unii dintre cei mai mari angajatori britanici plănuiesc să închidă aproximativ 100 de clădiri de birouri. Totuşi, CEBR spune că produsul intern brut (PIB) al Marii Britanii ar putea înregistra o creştere de 70 de miliarde de lire odată cu redeschiderea şcolilor.

„Numărul angajaţilor care se vor reîntoarce la muncă va creşte cu până la 5% dacă se vor redeschide şcolile”, reiese din studiu. Bazându-ne pe estimările CEBR, creşterea ar amplifica nivelul de consum din sectorul londonez de ospitalitate (baruri, pub-uri, cluburi şi restaurante) cu 30 de milioane de lire pe lună.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO