Business Internaţional

Economia SUA a scăzut neaşteptat în ultimul trimestru

Foto: AFP

Foto: AFP

Autor: Bogdan Cojocaru

31.01.2013, 00:04 466

Economia SUA, cea mai mare a lumii, a scăzut în mod neaşteptat în ultimul trimestru al anului trecut, cu 0,1%, înregistrând astfel cea mai slabă performanţă după primăvara anului 2009 în condiţiile celui mai accentuat declin din ultimele patru decenii al cheltuie­lilor cu apărarea, scrie Bloomberg.

În cel de-al doilea trimestru din 2009 economia americană era încă în recesiune.

Pe ansamblul anului trecut, Prosului Intern Brut al SUA a crescut cu 2,2%, iar în al treilea trimestru a avansat cu 3,1% în ra­port cu perioada similară din 2011.

Contracţia economică din ultimele trei luni ale anului trecut reflectă, de asemenea, decelerarea creşterii stocurilor companiilor în urma revenirii cheltuielilor populaţiei, în­curajată de reducerea preţului com­bustibilului şi de cel mai mare avans al veniturilor din ultimii patru ani.

Dar creşterea cheltuielilor, principalul motor al economiei americane. s-ar putea dovedi de scurtă durată, deoarece în trimestrul acesta ar putea fi majorate taxele.

„Datele nu sunt atât de rele precum par. Povestea este despre reducerea cheltuielilor pentru apărare. Dar a revenit creşterea cheltuielilor populaţiei, iar investi­ţiile fixe au fost solide“, a spus Paul Edelstein, analist la IHS Global Insight.

Consumul, construcţiile de locuinţe şi investiţiile companiilor în echipamente şi software au avut o contribuţie pozitivă la PIB, ceea ce sugerează că economia continuă să se dezvolte.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO