Business Internaţional

Economia Turciei a crescut cu 4,4% în trimestrul doi, însă investiţiile private au scăzut

Foto: Shutterstock

Foto: Shutterstock

Autor: Bogdan Cojocaru

11.09.2013, 20:27 221

Economia Turciei a crescut cu 4,4% în al doilea trimestru faţă de perioada similară a anului trecut, însă avansul a avut la bază activitatea din construcţii şi consumul intern, investiţiile private reducându-se, ceea ce, spun unii analişti, pune în pericol suste­nabilitatea pe termen lung, scrie Financial Times.

Activitatea din sectorul construcţiilor a crescut cu 7,6%, încadrându-se în trendul din ultimii ani, în care economia a avansat neîntrerupt.

Pe de altă parte, investiţiile private s-au contractat cu toate că investiţiile statului au fost mai mari, iar importurile au depăşit exporturile. „Gospodăriile, sectorul public şi băncile contribuie la creştere, dar com­paniile private nu mai cheltuiesc, ceea ce nu este bine din punctul de vedere al sustenabilităţii pe termen lung“, a explicat Ozgur Altug, analist la BGC Partners.

Ilker Domac, analist al Citibank, a avertizat că deprecierea lirei turceşti – cu 10% din luna mai în faţa dolarului – şi majorarea dobânzilor vor eroda consumul privat în a doua jumătate a anului.

Chiar dacă acum economia creşte cu un ritm de două ori mai lent decât în 2010 şi 2011, pentru acoperirea deficitului de cont curent al ţării este nevoie de aproximativ cinci miliarde de dolari pe lună, care vin în cea mai mare parte sub forma fluxurilor de capital pe termen scurt şi nu a investiţiilor directe străine, cum ar fi ideal.

Cu toate că a salutat datele eco­nomice mai bune decât a anticipat în contextul trendurilor regionale şi globale, ministrul de finanţe Mehmet Simsek a atenţionat că în acest an creşterea economică ar putea fi mai slabă decât obiectivul guvernului, de 4%.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 12.09.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO