Business Internaţional

Europa Centrala si de Est este regiunea care le da cele mai mari batai de cap oficialilor FMI

06.04.2009, 17:18 13

Liderii prezenti la summitul G20 de la Londra au ajuns la un acord in ceea ce priveste lupta impotriva turbulentelor economice, dar un document al Fondului Monetar International (FMI), citat de Financial Times, indica faptul ca acestia au o misiune foarte dificila intr-o regiune anume - Europa Centrala si de Est.

Analiza FMI, care acopera atat tarile ex-comuniste, cat si Turcia, indica o contractie de 2,5% a economiilor din regiune, comparativ cu o crestere estimata la 4,25% in toamna trecuta.
"Criza financiara pune si mai multa presiune asupra vulnerabilitatilor existente anterior in regiune. Pierderile din segmentul de creditare inregistrate de subsidiarele locale ale bancilor occidentale ameninta sa genereze o spirala de descrestere", se arata in documentul FMI.
Bancile din regiune - in mare parte subsidiare ale bancilor occidentale - ar putea inregistra credite neperformante de pana la 20% din total, estimeaza oficialii fondului. Bancile din Europa de Vest, care au o expunere de 1.600 mld. dolari (1.190 de miliarde de euro) pe pietele din regiune, ar putea avea pierderi de 160 de miliarde de dolari, fiind fortate sa opereze majorari de capital de pana la 100 de miliarde de dolari.
Oficialii institutiei au tinut totusi sa precizeze ca regiunea nu poate fi tratata ca un tot unitar.
"Exista diferente vizibile in cee ce priveste capacitatea fiecarei tari de a rezista in fata crizei", spun autorii studiului. Ei au scos in evidenta situatia Poloniei si a Cehiei care nu au nevoie de finantare imediata, dar care s-ar putea confrunta cu o lipsa de lichiditati in viitor.
De cealalta parte sunt tarile - din interiorul sau din afara Uniunii Europene - care sunt deja parte a programelor de finantare derulate de FMI, precum Ungaria, Letonia si Ucraina.
De asemenea, raportul avertizeaza ca nici vechii membri ai Uniunii Europene nu sunt imuni in fata turbulentelor din Est. "Este nevoie de o strategie pro-activa care sa contracareze problemele din tarile dezvoltate care ar putea fi afectate de efectele unei eventuale crize de amploare in Europa emergenta", spun oficialii FMI.
Institutia a pus in evidenta vulnerabilitatea statelor unde consumatorii si companiile locale s-au imprumutat masiv in valuta, precum Estonia, Letonia si Serbia.
"In ce masura situatia se va inrautati si in ce masura pierderile vor fi impartite intre pietele emergente si cele dezvoltate raman inca doua intrebari deschise", admit totusi oficialii fondului.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO