Business Internaţional

Europa Centrala si de Est: Investitorii asteapta ca economia mondiala sa se repuna pe picioare inainte de a se intoarce in Est

Europa Centrala si de Est: Investitorii asteapta ca economia mondiala sa se repuna pe picioare inainte de a se intoarce in Est
23.07.2009, 17:36 17

Intrucat Europa de Est a fost puternic lovita de declinul economic intr-un rastimp foarte scurt, guvernele din regiune se vor stradui sa iasa din criza la fel de brusc, creand probleme sistemice suplimentare, sunt de parere analistii si investitorii. Investitorii care in general optau pentru pietele emergente au motive intemeiate sa evite regiunea in conditiile actuale, chiar daca ultimele trei luni au marcat o evolutie pozitiva pentru economiile est-europene, scrie The Wall Street Journal.

Coroana ceha si lira turceasca au atins in ultima perioada niveluri record pentru 2009, in timp ce zlotul polonez si forintul ungar s-au intarit si s-au inscris in tendinta de apreciere din regiune. Costurile de asigurare ale statului impotriva defaultului au scazut in regiune, dupa ce traderii si investitorii si-au recuperat increderea in revigorarea economiei mondiale.

Aceasta perioada de revenire puternica inca este sub performantele de anul trecut ale statelor din Europa de Est, insa marcheaza un progres in comparatie cu anemia ce a cuprins intreaga regiune in primul trimestru al lui 2009.

Europa de Est poate si mai mult

La unison, analistii considera ca desi o revenire si mai in forta este posibila, activele de pe pietele emergente raman inca vulnerabile la o serie de factori de natura globala, astfel ca putini investitori pariaza pe castiguri in regiune in perioada urmatoare.

"Exista foarte multe incertitudini", a declarat Jonathan Ashworth, strateg pe probleme macroeconomice in cadrul Barclays Wealth, divizia specializata in gestiunea averilor a bancii britanice Barclays. Ashworth preconizeaza o evolutie pozitiva a cresterii economice mondiale, care ar putea oferi pe termen lung un punct de sprijin solid pentru Europa de Est. Cu toate acestea, strategul britanic asteapta aparitia unor informatii economice mai favorabile din partea economiilor majore, in special a Statelor Unite, inainte de a se pronunta optimist in privinta cresterii economice mondiale.

"Economia mondiala este inca foarte vulnerabila. Daca problemele ar recidiva, riscurile care s-ar putea manifesta in Europa de Est ar fi extrem de ridicate. Oamenii pur si simplu ar apasa butonul 'vinde' pentru tot ceea ce inseamna activ", a explicat Ashworth.

Acest buton pare sa se fi "acoperit cu praf" in perioada recenta.

Totodata, in ultimele cinci luni monedele principalelor piete emergente s-au apreciat cu 13% in raport cu euro, astfel ca ieri un euro se tranzactiona pentru 25,8 coroane cehe, 271,7 forinti sau 4,2770 zloti.

Tendinta nu este singulara, fiind resimtita si in alte regiuni ale globului.

 

Costul de asigurare impotriva defaultului a scazut brusc

Un alt semn ca apetitul pentru risc incepe sa creasca treptat este scaderea costurilor de asigurare impotriva falimentului national, care s-au redus substantial fata de recordurile inregistrate in primul trimestru. Marja la instrumentele de tip CDS pe cinci ani din Polonia, care reprezinta politele de asigurare impotriva riscului de tara, a scazut de la 4,19% in februarie la 1,5% in prezent, de altfel cel mai mic nivel din ultimele noua luni, potrivit companiei de cercetare Markit.

Chiar si in cazul Ungariei, unul dintre cele mai riscante state din regiune, costul reasigurarii datoriei publice impotriva defaultului a scazut considerabil.

Potrivit datelor furnizate de Markit, marja la instrumentele de tip CDS pe cinci ani a ajuns miercuri la 3,06 puncte procentuale, in scadere cu 0,85% fata de acum o luna.

Exista motive intemeiate ca aceasta tendinta descendenta sa continue si in urmatoarele luni.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO